Scannere în şcoli pentru depistarea armelor albe. Violenţa împotriva profesorilor ar putea fi considerată ultraj. Propunere
Elevul de 16 ani din Bucureşti, care şi-a atacat cu un cuţit profesoara, a fost arestat 30 de zile şi acuzat de tentativă de omor. Procurorii cred că premeditase totul, dar părinţii spun că era deprimat şi aveau de gând să îl ducă la psiholog. Sindicaliştii din educaţie cer de mai multă vreme scannere în şcoli pentru depistarea armelor albe şi au anunţat că vor depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Profesoara a fost atacată miercuri de elevul care se înfuriase pentru că urma un test. Atacatorul îşi exprimase intenţia înainte de ora de japoneză. Sindicaliştii din învăţământ cred că atacul putea fi evitat dacă proiectul depus de ei în parlament anul trecut ar fi fost votat.
Propuneau ca actele de violenţă împotriva profesorilor să fie considerate ultraj, ca la poliţişti. "Zace şi acum în parlament, în sertare. Noi am propus achiziţionarea unor aparate, scannere, da, pentru bagajul copiilor" a declarat pentru Observator, Cornelia Stavri, vicepreşedinte FSLI - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Statutul elevului interzice introducerea armelor în şcoli. De asemenea, copiii nu au voie cu produse pirotehnice, spray-uri paralizante sau lacrimogene.
FSLI: Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor
FSLI a anunţat joi că va depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei. FSLI consideră că legea reprezintă în acest moment o necesitate a sistemului de învăţământ.
- Elevul care şi-a înjunghiat profesoara va răspunde penal dacă se constată că avea discernământ: "Legile nu...
- Serialul japonez de care e pasionat elevul care şi-a înjunghiat profesoara. Colegii de clasă spun despre el că nu...
- Elevul care şi-a înjunghiat profesoara, arestat pentru 30 de zile. Procurori: A făcut planuri şi s-a interesat ce...
"Noi nu vrem violenţă în unităţile de învăţământ şi considerăm că şcoala trebuie să fie un spaţiu sigur pentru toţi participanţii la actul educaţional: în egală măsură cadre didactice şi elevi. Asistăm la o creştere a gradului de violenţă în şcolile din România, iar tot mai multe cazuri de agresiune sunt îndreptate împotriva cadrelor didactice! Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor. Federaţia noastră reia demersurile prin care vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care cerem aplicarea unor măsuri prin care să combatem astfel de fenomene.
Reamintim faptul că o astfel de iniţiativă legislativă a fost depusă de FSLI în anul 2018. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, comisiile de învăţământ şi juridică din Senatul României au dat aviz favorabil, dar, din păcate, senatorii României au îngropat această iniţiativă. Acum cerem imperativ atât deputaţilor, cât şi senatorilor să voteze această lege, dacă îşi doresc ca şcoala să îşi recapete siguranţa atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevi", precizează reprezentanţii FSLI într-un comunicat citat de Agerpres.
Ei subliniază că prin adoptarea acestei legi nu îşi doresc să afecteze drepturile şi libertăţile elevilor, aşa cum nu susţin sub nicio formă cazurile în care angajaţii din educaţie devin agresorii elevilor.
"Dorim în egală măsură ca elevii şi profesorii lor să se simtă în siguranţă şi să medieze conflictele care apar într-un mod paşnic, cu respect şi înţelegere. Apreciem, de asemenea, faptul că este nevoie şi de acordarea unei atenţii mai mari prezenţei psihologilor şcolari în unităţile de învăţământ, al căror real suport va duce la scăderea cazurilor de agresiune, dar şi la reducerea fenomenului de bullying", susţin sindicaliştii.
Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, a menţionat că proiectul de lege privind protecţia cadrelor didactice iniţiat de FSLI este o urgenţă în acest moment pentru sistemul de educaţie din România. "Colegii noştri sunt cei care ne cer pe toate căile să intervenim pentru a schimba climatul din unităţile de învăţământ. Vrem şcoli sigure pentru angajaţii din educaţie aşa cum vrem siguranţă şi securitate şi pentru copiii care învaţă în aceste şcoli. Un cadru didactic dominat de frică, a cărui viaţă este ameninţată, nu îşi poate desfăşura activitatea, iar cei care pierd sunt toţi: şcoala, familia, copiii!
Violenţa nu este un răspuns, nu este o soluţie, prin urmare copiii noştri trebuie să înveţe această lecţie din familie şi mai departe din şcoală! Parlamentarii care nu vor susţine această iniţiativă legislativă nu fac altceva decât să devină părtaşi la fărădelegile care se petrec acum în unităţile de învăţământ. Le cerem şi pe această cale să adopte cât mai repede legea prin care colegii noştri pot recăpăta siguranţa la locul de muncă, fără să le mai fie afectată integritatea fizică şi psihică", a spus Simion Hancescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰