Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandal între MAI şi INML, pe tema ordonanţei care lasă şoferii prinşi drogaţi fără permis. Ce îi nemulţumeşte pe medicii legişti

Ordonanța care îi poate lăsa fără permis pe șoferii testați pozitiv cu testele antidrog rapide a fost fitilul care a aprins sămânţa de scandal între două instituţii: Ministerul de Interne şi Institutul Naţional de Medicină Legală. Ministerul vrea să accelereze cât mai mult timpul de realizare a analizelor de sânge privind testele antidrog. Medicii legişti sunt însă supăraţi. 

de Bianca Iacob

la 08.07.2024 , 14:28

Îi nemulţumeşte probabil numărul prea mare al acestor analize care ar putea să ajungă în laboratoarele INML la nivelul întregii ţări. Au fost dezbateri în acest sens la care au participat şi reprezentanţi ai INML care spuneau că durata de rezolvare a acestor probe la nivel naţional este de 2-7 zile, sunt locuri din ţară unde laboratoarele funcţionează la o capacitate mai mare, iar rezultatele vin mult mai repede, problema mare este în Bucureşti, pentru că aici vin şi alte analize din alte locuri din ţară şi ar fi un măr al Discordiei prin comunicatul pe care Colegiul Medicilor Legişti l-a dat ieri către presă.

Poliţia Română şi-ar putea înfiinţa propriul laborator de analize

Este faptul că Poliţia Română îşi face un laborator separat de testare pentru aceste analize toxicologice în aceste cazuri, dublare a rezultatelor după ce sunt efectuate aceste teste rapide drugtest şoferilor care sunt opriţi în trafic. Spuneau în comunicat că ar putea să reprezinte o problemă pentru că tot poliţia face şi probele toxicologice, analizele biologice. Sunt discuţii în acest sens, urmează să se întâlnească de la Ministerul Sănătăţii, MAI şi INML în această săptămână, inclusv astăzi, pentru a găsi o soluţie ca aceste teste să fie prelucrate într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

Vezi și

Analizele ar putea fi rezolvate în maxim 2-3 zile

Pe acelaşi subiect

MAI spune undeva la 72 de ore. Sunt discuţii inclusiv la Guvernul României, Marcel Ciolacu s-a întâlnit inclusiv cu ministrul Cătălin Predoiu, dar şi cu Ministrul de Finanţe pentru a vedea finanţarea necesară pentru dotarea laboratorului Poliţiei Române, pentru că trebuie să cumpere aparatele necesare şi ar putea să fie gata acest laborator undeva în 2-3 luni, pe de altă parte pentru a modifica această ordonanţă, pentru că deşi nici nu s-a uscat bine cerneala, înţelegem de la premierul Ciolacu că ar putea să modifice această ordonanţă joi în şedinţă de guvern, printr-o Hotărâre de Guvern, dar referitor la timpul în care analizele toxicologice sunt gata.

În acest moment un şofer care este oprit în trafic şi testat cu testul rapid antidrog are permisul reţinut până în momentul în care vin aceste analize.

"În cadrul dezbaterilor dintre INML şi Ministerul Sănătăşii ne-au comunicat că vor ajunge la un termen foartre scurt, maxim 7 zile în toată ţara. Ne dorim să fie termenul mult mai scurt, vrem să obţinem un mecanism cu un rezultat rapid care să ne stabilească dacă persoana reprezintă sau nu un pericol. Din punctul nostru de vedere dacă s-ar putea pe loc ar fi foarte bine pentru toţi. Astăzi se realizează în 2-7 zile, să vedem cât de mult pot micşora acest termen", a declarat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Scandal între MAI şi INML, pe tema ordonanţei care lasă şoferii prinşi drogaţi fără permis. Ce îi nemulţumeşte pe medicii legişti