Video Şapte zile mai târziu, DNA a făcut percheziţii la Nelu Tătaru. Au găsit un leu şi o găină, susţin avocaţii
La o săptămână după acuzaţiile de luare de mită, biroul lui Nelu Tătaru de la Spitalul din Huşi a fost percheziţionat de DNA aproape 6 ore. Surpriză însă: avocaţii medicului susţin că anchetatorii au găsit doar un leu şi treizeci de bani şi o găină. Procurorii anticorupţie au controlat astăzi şi dosarele medicale ale pacienţilor, despre care spun că i-au oferit bani fostului minstru de 57 de ori.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Nici nu se crăpase de ziuă când Nelu Tătaru a venit la biroul din Spitalul Huşi. După aproape o oră, patru procurori şi două dube de mascaţi au parcat în curtea unităţii medicale, însă percheziţiile au început trei ore mai târziu, după sosirea avocaţilor din Iaşi.
După aproape şase ore, procurorii şi-au încheiat misiunea. Au ridicat mai multe fişe medicale şi trei laptopuri pe care le vor cerceta informatic.
Procurorii au găsit un leu şi o găină la Nelu Tătaru
"S-a făcut o percheziţie foarte, foarte amănunţită. A fost verificată fiecare carte de specialitate, fiecare carte religioasă pe care o are acolo. Procedura de urmărire penală continuă", spune Radu Bobârnat, avocat.
- Percheziţii DNA la cabinetul din Huşi al lui Nelu Tătaru. Medicul a ajuns la spital şi stat de vorbă cu procurorii
- Cum explică avocatul lui Nelu Tătaru ritualul fostului ministru al Sănătăţii de a-şi număra banii în fiecare...
- Ce urmează pentru Nelu Tătaru, după ce a rămas fără imunitate? Sute de pacienţi au ieşit în stradă în...
DNA susţine că fostul ministru al Sănătăţii a primit mită sub formă de bani sau bunuri, chiar ouă şi găini, de 57 de ori în decursul a trei luni. Sumele oferite de pacienţi ar fi fost cuprinse între 100 şi 500 de lei, aşa cum se observă şi din înregistrările prezentate de anchetatori, obţinute după ce ar fi montat o cameră ascunsă pe diverse persoane care s-au prezentat la biroul său. Procurorii nu ar fi găsit sumele oferite de pacienţi, ci doar puţin peste un leu.
"S-a găsit găina respectivă, nu s-au găsit ouăle. Găina era acolo, dar nu cea care apare prin anchetă. Este o găină care probabil domnul doctor se pregătea să o dea la bucătărie", spune Radu Bobârnat, avocat.
Apărătorii medicului spun că până în momentul de faţă au fost audiaţi mai mulţi pacienţi, iar procurorii încă strâng dovezi.
Medicul a fost lăsat să discute cu un pacient
"Domnul doctor, dimineaţa, îşi număra banii ca nu cumva să vină cei de la DNA sau din altă parte să-l întrebe "câţi bani aveţi la dumneavoastră?" şi să nu poată să-i justifice", mai spune Radu Bobârnat, avocat.
În toiul percheziţiilor, anchetatorii l-au lăsat pe Nelu Tătaru să discute cu familia unui pacient bolnav de cancer în fază terminală, însă doar în prezenţa mascaţilor.
În urma acuzaţiilor, fostul ministru al Sănătăţii din perioada pandemiei a fost scos de pe lista liberalilor pentru alegerile parlamentare. În plus, a pierdut şi funcţia de conducere a filialei PNL Vaslui.
La începutul săptămânii, Camera Deputaților a ridicat imunitatea parlamentară a lui Nelu Tătaru pentru a putea fi cercetat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰