Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, cimitirul rablelor din trafic. 100.000 de maşini nu au trecut de verificarea RAR, din cauza sistemului electric sau cel de frânare

România, ţara rablelor periculoase în trafic. Numai anul trecut, peste 100.000 de maşini nu au trecut de verificarea RAR. Cele mai dese probleme întâlnite au fost cele la sistemul electric sau la frâne.  

de Alex Prunean

la 26.02.2024 , 19:58

Aproape 400.000 de maşini aduse din străinătate au fost verificate anul trecut. Un sfert dintre vehicule nu au trecut însă testările.

România, cimitirul rablelor din trafic

Alex Prunean, reporter Observator: Cele mai multe maşini ajunse anul trecut în sediile RAR pentru reînmatriculare, adică cele la mâna a doua, au fost respinse din cauza problemelor la instalaţia electrică, mai exact 26%. Mai apoi, 12,5% au fost respinse pentru probleme la caroserie şi, destul de multe, 12% cu probleme grave la sistemul de frânare.

Vezi și

Românii au căutat mai ales vehicule cu maximum 150.000 de kilometri, dar în ţară au ajuns si maşini care au depăşit cu mult acest prag. Din acest motiv, proprietarii ar putea avea surprize neplăcute când se pregătesc de înmatriculare.

Pe acelaşi subiect

Șofer: Dacă are ceva probleme, constat eu că nu merge bine sau aşa, atunci e bine să treci pe la un service să fii sigur că treci RAR ul, decât să fii întors de aici.

Marius Pop, şef RAR Cluj: Să treacă înainte pe la un service autorizat unde să-şi verifice sisteme principale: direcţie, frânare, noxele.

După ce obţin numere de România, mulţi şoferi nu mai trec prin sediile RAR pentru Inspecţia Tehnică Periodică. Chiar dacă aleg un service privat, se pot trezi însă cu un control suplimentar din partea statului.

Alex Prunean, reporter Observator: Dacă pentru ITP mergeţi la o staţie privată doar pentru că angajaţii de acolo ar putea fi mai îngăduitori cu neregulile, trebuie să ştiţi că ce se întâmplă acolo e posibil nu rămână doar acolo. Prin sondaj, maşinile pot fi blocate pe linie şi reverificate de inspectorii rar, iar în cazul în care se găsesc nereguli, răspunde atât angajatul care a închis ochii, dar şi proprietarul maşinii.

O astfel de reverificare poate dura pâna la 45 de minute, iar odată selectată maşina pentru aşa ceva, şoferul e obligat să rămână. Nu poate pleca pentru că nu i se predau actele până la sosirea inspectorului.

Șofer: Am lăsat maşina până s-a făcut schimbul la piesa necesară, după care am ridicat-o. Pe partea de frână.

Datele Registrului Auto Român arată că aproape 9% dintre maşinile aduse în ţară au probleme cu actele sau sunt declarate furate, lucruri pe care cumpărătorul de bună credinţă le află prea târziu şi riscă să rămână fără autoturism.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » România, cimitirul rablelor din trafic. 100.000 de maşini nu au trecut de verificarea RAR, din cauza sistemului electric sau cel de frânare