Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România, a doua cea mai afectată țară de incendiile de vegetație din UE. Au ars peste 150.000 de hectare de pădure

Incendiile de vegetație au afectat 700.000 de hectare de pădure în UE, o suprafață de aproape trei ori mai mare decât Luxemburgul, scrie Euronews.

de Redactia Observator

la 19.08.2022 , 12:16

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Spania este cea mai afectată țară de incendiile de vegetație, până acum, cu peste 283.000 hectare arse. Este urmată de România (150.735), apoi Portugalia (86.631), Franța (62.102) și Italia (42.835), potrrivit datelor transmise de sistemul european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS).

Numărul incendiilor a crescut, de asemenea, în ultimii ani, cu peste 2.300 înregistrate pe teritoriul UE, până la jumătatea lunii august, cu mult peste media din perioada 2006-2021, când s-au raportat 1.349 de incendii.

“Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, cu cea mai mare suprafață de pădure arsă în această perioadă a anului, de când există date, din 2006”, a declarat Janez Lenarcic, comisarul european pentru ajutor umanitar și management al crizelor.

Articolul continuă după reclamă

Incendiile, alimentate de valurile de caniculă și secetă

Pe acelaşi subiect

Anul acesta, multe dintre incendii au fost alimentate de mai multe valuri de caniculă și seceta care a lovit Europa, despre care Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a estimat că ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani.

Potrivit Comisiei Europene, în ultimele două luni, 29 de avioane și opt elicoptere au fost desfășurate pe teritoriul UE, prin Mecanismul de protecție civilă, pentru stingerea incendiilor de vegetație

În fața acestei noi realități, Comisia Europeană s-a angajat să finanțeze achiziția de către statele membre a 12 noi aeronave de stingere a incendiilor, dar primele vor deveni operaționale abia din 2026. În present, în rezerva actuală a UE pentru combaterea incendiilor forestiere există 12 avioane de stingere a incendiilor și un elicopter, care sunt împrumutate de Croația, Franța, Grecia, Italia, Spania și Suedia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » România, a doua cea mai afectată țară de incendiile de vegetație din UE. Au ars peste 150.000 de hectare de pădure