Reacția avocatului lui Cătălin Cherecheș după ce primarul a fost condamnat definitiv și dat în urmărire de poliție
Avocatul lui Cătălin Cherecheș, Răzvan Doseanu, spune că primarul municipiului Baia Mare i-a spus, înaintea condamnării definitive, că va respecta orice decizie a instanței: "sper să nu fi plecat din țară", conform Mediafax. Declarațiile vin după ce clinetul său a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a fost dat în urmărire de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.
Întrebat, vineri, dacă a vorbit azi cu Cătălin Cherecheș, avocatul a răspuns că ultima discuție au avut-o joi seară, când primarul i-a spus că va respecta orice decizie s-ar lua, cu toate că cei doi au luat în calcul și achitarea.
"Azi nu l-am sunat pe domnul Cherecheș, dar regula între noi doi era că domnul Cherecheș mă contacta întotdeauna când considera că avem ceva de discutat din punctul de vedere al strategiei de apărare", a spus avocatul.
Întrebat dacă ia în calcul ca acesta să fi plecat din țară sau se ascunde și nu vrea să se predea, Răzvan Doseanu a spus: "sper să nu fie valabilă o astfel de ipoteză pentru că nu cred că este benefică nimănui".
Cătălin Cherecheș, dat în urmărire
- Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare, nu a fost găsit acasă. Un polițist a sărit gardul, doi au intrat...
- Cătălin Cherecheș, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită
- Cătălin Cherecheș a cerut mutarea procesului de la Curtea de Apel Cluj, cu o zi înainte de verdictul final
Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, respectiv a fost mărită de la 4 la 5 ani perioada în care Cherecheş are mai multe interdicţii (să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar).
În plus, a fost menţinut sechestrul pe averea primarului: un autoturism marca Porsche Cayenne şi două terenuri, în vederea acoperirii prejudiciului pe care Cherecheş trebuie să-l achite în acest dosar, de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială.
Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară sau chiar achitare. După acest episod, judecătoarea a făcut cerere de abţinere, solicitând să fie scoasă din complet, cerere care i-a fost însă respinsă.
Cătălin Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în anul 2018, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată, fapte săvârşite în calitate de deputat (2011) şi primar (2013).
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Marco Wermelinger, Doru Adrian Mihai şi Sorinel Mihai, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, pentru dare de mită, iar Nicolae Dan Trifa pentru complicitate la dare de mită.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰