Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Raportul erorilor în urma tragediei din 2 Mai, întârzie. Oficialii din MAI amenință și cu alte măsuri

Raportul corpului de control al ministrului de Interne, privind stângăciile poliţiştilor din Constanţa, se lasă aşteptat, cu toate că ancheta în cazul accidentului mortal din 2 Mai trebuia să fie gata astăzi. Au apărut însă rezultatele analizelor toxicologice ale şoferului de 19 ani. În noaptea tragediei, Vlad Pascu luase un adevărat cocktail de substanţe interzise.

de Redactia Observator

la 25.08.2023 , 14:06

Vlad Pascu a fost audiat, joi, de DIICOT. Magistrații vor să afle de unde a procurat drogurile, însă tânărul nu a vrut să dea declarații. Surse din Parchet spun că acesta ar fi avut chiar și o atitudine arogantă față de procurori. Până acum, părinții nu l-au vizitat în arestul IPJ Constanța.

Între timp, și raportul toxicologic a fost finalizat și scoate în evidență faptul că Vlad Pascu consumase mai mult de trei substanțe interzise, înainte de accident. Practic, acum i se poate adăuga oficial și acuzația de conducere sub influența drogurilor. 

Corpul de Control al MAI se află și în prezent la Constanța, iar potrivit surselor Observator, raportul privind acțiunea polițiștilor din noaptea targediei nu va fi gata astăzi. La final va veni și ministrul Predoiu pe litoral pentru a prezenta concluziile. Până acum, patru șefi din Poliție au fost eliberați din funcție și alți trei, deferiți Parchetului, însă oficialii din MAI anunță că acestea nu sunt singurele măsuri, iar premierul i-a dat mână liberă ministrului să facă "curățenie" în instituție. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Raportul erorilor în urma tragediei din 2 Mai, întârzie. Oficialii din MAI amenință și cu alte măsuri