Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Principalele scenarii ca România să intre în Schengen. De ce o abținere din partea Austriei ne-ar putea ajuta

Ziua Z. Mai sunt doar câteva ore până la întâlnirea miniştrilor de Afaceri Interne din Uniunea Europeană, ziua în care e aşteptată o decizie cu privire la aderarea României în spaţiul Schengen.

de Bianca Iacob

la 08.12.2022 , 08:34

Sunt negocieri care se vor purta inclusiv astăzi, înainte de consiliul JAI al miniştrilor şi se poate schimba situaţia chiar şi înainte de vot, asta dacă va exista un vot. Pentru că vorbim în acest moment de mai multe scenarii care sunt luate în calcul în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen.

Vorbim de o alipire a României de Bulgaria în acest moment, însă ar putea fi decuplată România de Bulgaria pentru a primi undă verde mai departe în spaţiul fără frontiere şi, dacă acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil se va ajunge la o propunere din partea Comisiei Europene de decuplare a Bulgariei şi, evident, este posibil ca România să mai facă o serie de compromisuri în sensul în care va trebui să mai îndeplinească alte condiţii pentru securizarea graniţelor.

În acest moment, România trebuie să obţină orice decizie, trebuie să intre la vot, iar Austria se poate abţine. Dacă se abţine, votul Austriei nu este considerat unul negativ, în cazul unui vot în unanimitate. Dacă totuşi Austria decide să voteze negativ, aşa cum şi-a exprimat opinia de nenumărate ori, atunci România poate acţiona Austria la Curtea Europeană de Justiţie.

Vezi și

Însă se mai poartă negocieri şi lucrurile se pot schimba chiar înainte de vot, în Consiliul miniştrilor de astăzi, mai ales că avem susţinători importanţi precum Germania, Franţa, chiar şi Spania. Dacă nu se va ajunge la un consens totuşi astăzi, la Consiliul JAI, se poate recurge la un consiliu european extraordinar şi se pot duce discuţiile pe o pârghie politică. Dacă nu, am putea vorbi despre România în Schengen abia din a doua jumătate anului 2023, atunci când preşedinţia consiliului va fi preluată de către Spania.

Spania ne susţine în acest demers. Am văzut în ultimele zile câte negocieri s-au purtat, câte întâlniri au avut loc, şi la fel şi discuţii şi cum România şi-a prezentat în faţa partenerilor din Uniunea Europeană toate rezultatele privind frontierele şi ce a implementat pe securitate la graniţe, invocând din nou că problema rutelor migranţilor nu vine pe partea cu România, ci pe Balcanii de Vest.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Principalele scenarii ca România să intre în Schengen. De ce o abținere din partea Austriei ne-ar putea ajuta