Video Primul aparat de reciclare de pe litoral. Un turist explică de ce nu duce sticlele să îşi ia garanţia înapoi
Primul aparat pentru reciclarea ambalajelor cu garanţie a fost montat de curând pe plaja din Mamaia Nord - Năvodari, însă problema PET-urilor este departe de a fi rezolvată. Mulţi turişti nu sunt interesaţi de reciclare, iar cei care vor să o facă se trezesc în faţa magazinelor care nu primesc ambalajele. Ministrul Mediului anunţă controale în toată ţara.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Primul aparat de reciclare a ambalajelor cu garanţie la mare se află pe plaja Mamaia Nord - Năvodari. Ar urma să se mai insteleze alte 9 dispozitive pe litoral, dar şi în Rezervaţia Delta Dunării.
Primul aparat de reciclare de pe litoral
"Primul aparat de reciclare montant pe o plajă de pe litoral funcţionează foarte simplu. Am luat un PET, îl introducem aici, apăsăm pe plată, iar la final am primit un voucher pe care îl putem folosi în magazin", arată Cristina Niţă, reporter Observator.
Managerii de magazine şi beach-bar-uri sunt totuşi reticenţi. Se plâng că cel mai ieftin aparat de reciclare costă 15.000 de euro, iar un singur sac 3 lei. "Sacii pe care suntem obligaţi să-i luăm de la ei sunt foarte, foarte scumpi. Gunoaiele nu sunt aruncate doar de noi, deşeurile sunt aruncate şi de clienţi, iar asta înseamnă că sunt mulţi oameni în plus plătiţi de noi ca să facă toată separarea, toată reciclarea", spune Andrei Ștefan, manager beach-bar.
- Reciclarea cu garanţia de 50 de bani s-a transformat în job pentru unii. "Veneau cu cantităţi impresionante. Saci...
- 70% dintre români returnează prin Returo toate ambalajele SGR. 45% se declară nemulţumiţi de sistem - Studiu
- Ce a făcut o tânără din Iaşi, după ce un magazin a refuzat să îi dea 50 de bani pentru o sticlă returnabilă
Ministrul Mediului anunţă controale
Potrivit legii, orice comerciant este obligat să primească ambalaje cu garanţie şi să ofere bani clienţilor. În realitate...
- Client: Cât e?
- Vânzător: 10,50 lei.
- Client: Aţi oprit şi garanţie, da?
- Vânzător: Da.
- Client: După ce o termin, pot să o iau de la dumneavoastră (n.r. garanţia)?
- Vânzător: Păi dacă eu o bat pe casa de marcat, nu. Dar din alte puncte, da.
Ministrul Mediului anunţă controale mai ales în magazinele mici din ţară. Comercianţii care refuză să primească ambalaje riscă amenzi de până la 16.000 de lei. "Să meargă pur şi simplu şi să încerce să înapoieze un PET, o doză, orice tip de ambalaj de băutură la un magazin şi dacă magazinul respectiv va refuza să înapoieze acea garanţi să aplice sancţiunile legale", a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.
- Reporter: Ce faceţi cu dozele astea după ce le beţi?
- Turişti: Le aruncăm.
- Reporter: La gunoi?
- Turişti: Aşa e frumos.
- Reporter: Deci nu reciclaţi?
- Turişti: Aici nu văd ceva de.... Astea sunt întrebări capcană.
Turiştii nu prea pun preţ pe reciclare.
- Turist: Nu le duc la din ăla de...
- Reporter: De ce?
- Turist: Pur şi simplu, nu am nevoie.
- Reporter: Nu îţi folosesc cei 50 de bani per PET?
- Turist: Nu. Muncesc suficient încât să nu îmi folosească.
Potrivit datelor unui ONG, 85% dintre gunoaiele de pe plaje sunt din plastic şi ajung să otravescă apa mării. Într-o singură zi, în România se returnează 14 milioane de ambalaje.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰