Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele măsuri, la o săptămână după ce Alexandra a murit ignorată de medici. Botoşănenii au continuat să protesteze: Este strigător la cer

A fost a cincea seară în care oamenii şi-au strigat revolta la Botoşani. Sute de maşini au blocat parţial oraşul, într-o coloană de câţiva kilometri, în cel mai mare protest de până acum, organizat după moartea Alexandrei. Între timp, singura funcţie pierdută după tragedie este cea a managerului spitalului în care a murit tânăra de 26 de ani.

de Redactia Observator

la 24.08.2023 , 08:51

Aşa arată tabloul unei alte zile în Botoşani, după aproape o săptămână de când Alexandra a murit în spital. În timp ce oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi striga revolta, la nivel înalt s-au luat primele măsuri.

"Am luat decizia încheierii mandatului domnului Iulian Angel Călin la conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati“ Botoșani, a transmis într-un comunicat, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Tot ea consideră că:

Doina Fedorovici, președinte CJ Botoșani: Este inadmisibilă atitudinea cadrelor medicale care s-au ocupat de Alexandra. Am solicitat și solicit cu fermitate găsirea cât mai urgentă a celor vinovaţi.

Vezi și

Managerul spitalului spunea, încă de la orele după-amiezii, că este oricum pregătit să renunţe la funcţie.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Domnule manager, la presiunea publică, v-aţi gândit să vă daţi demisia?

Angel Iulian Călin, fost manager spital: O am scrisă.

La fel de sigure ca eliberarea din funcţie a managerului sunt şi greşelile pe care le-ar fi făcut medicul de gardă şi asistentele.

Angel Iulian Călin, fost manager spital: Nu au făcut nimic. În perioada asta de șapte ceasuri nu cred că s-a dat vreo atenţie acestui copil.

Bercea Ștefan, director medical spital: În jurul orei 5, pacienta a insistat să fie sunat medicul de gardă, iar la ora 05:11 a fost sunat medicul de gardă şi s-a comunicat faptul că pacienta insistă să se intervină chirugical. Medicul a recomandat continuarea supravegherii pacientei considerând că nu se impune chiuretajul.

Angel Iulian Călin, fost manager spital: Vreau să vă spun că într-adevăr la maternitate sunt lucrurile foarte grave. Şi sunt grave, probabil, nu de acum. Sunt grave de foarte multă vreme.

La spital, medicul a fost audiat, în timp ce asistenta și infirmiera au dat declarații timp de aproape șase ore la sediul IPJ.

Botoșănenii cer dreptate pentru Alexandra

Oamenii, însă, au multe de reproşat. Botoşănenii au continuat să protesteze şi seara trecută. Coloana de mașini a plecat din centrul orașului și s-a îndreptat spre zona industrială, unde locuia Alexandra. S-au oprit în fața cimitirului, după care au mers cu toții spre maternitate.

Reporter: Ce te-a determinat să participi la protest?

Șofer: Pentru că putea să fie şi soţia mea acolo, am si eu copii, am si eu sotie.

Șoferiță: Groaznic, nu pot să spun altceva decât că este strigător la cer.

Bărbat: Nu putem permite ca astfel de decese tragice să mai aibă loc în sistemul sanitar din România. Este inadmisibil.

Vlad, fratele Alexandrei, cere ca acele cadre medicale care au ignorat suferința femeii să fie trase la răspundere.

Vlad, fratele Alexandrei: În afară să fie dati jos din funcţie, vrem să răspundă penal, să răspundă şi în faţa legii.

Geanina Veraporosnichu, avocat Baroul Iaşi: Se doreşte de către familie aflarea adevărului, o anchetă foarte serioasă.

Raportul preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani arată faptul că de la ora 00:45, când s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07:35, când tânăra a intrat în şoc, nu a mai primit niciun tratament. Alexandra avea 26 de ani şi avea acasă trei copii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Primele măsuri, la o săptămână după ce Alexandra a murit ignorată de medici. Botoşănenii au continuat să protesteze: Este strigător la cer