Prima zăpadă din această toamnă. La Bâlea Lac, stratul a atins deja 15 cm. A nins și în Bucovina și la Voineasa
Prima zăpadă pe Transfăgărășan. Drumarii spun că luni au deszăpezit deja la Bâlea. Stratul de zăpadă măsoară 3 centimetri pe tronsonul dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă. A nins și la Voineasa, în județul Vâlcea, și la Suceava.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Drumarii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, care acționează pe cel mai cunoscut drum din România, pentru deszăpezire, spun că au intervenit, de dimineață, la Bâlea, pentru curățarea carosabilului.
Stratul de zăpadă măsoară 3 centimetri pe tronsonul dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă. Drumarii spun că deocamdată nu sunt probleme de circulație. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, stratul de zăpadă are 15 centimetri de zăpadă, potrivit meteorologilor sibieni.
„Îi rugăm pe cei care vor să circule în zonă să fie pregătiți să conducă în condiții de #iarnă pentru că vremea va rămâne deosebit de rece și în următoarele zile!”, transmite DRDP Brașov.
A nins și la Voineasa, în județul Vâlcea. Pe pârtie s-a depus deja un strat subțire de zăpadă, iar peisajul pare desprins din povești.
- Vremea se schimbă radical peste noapte. Un vortex polar aduce frig, ploi şi ninsori pe creste
- Cum va fi vremea în iarna 2023-2024 în România. El Nino aduce ninsori consistente, iar primii fulgi de nea apar...
- Vremea 9 - 22 octombrie 2023. De joi, revin temperaturile de vară. Cel mai cald va fi în sudul, sud-vestul și...
A nins și pe Transalpina
A căzut prima zăpadă și pe Transalpina, iar drumarii au scos utilajele şi au deszăpezit. Drumarii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova anunță că au acționat noaptea trecută pe DN 67C (Transalpina) cu 2 utilaje de deszăpezire, pentru a asigura un carosabil practicabil în condiții de siguranță.
„Rugăm participanți la trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă dacă doresc să parcurgă drumuri unde temperaturile sunt scăzute sau unde sunt precipitații sub forma de ninsoare” - este mesajul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰