Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preotul care îndemna oamenii să nu se vaccineze pentru că le vor apărea solzi pe corp are Covid şi se află internat în spital

Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, care anul trecut afirma că administrarea vaccinului va favoriza apariţia solzilor pe corp, se află internat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi având Covid. Medicii spun că starea lui este stabilă.

de Redactia Observator

la 25.01.2022 , 16:00

Preotul care îndemna oamenii să nu se vaccineze pentru că le vor apărea solzi pe corp are Covid şi se află internat în spital - Facebook/Mănăstirea Nechit

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat, marţi, pentru News.ro că părintele Zenovie Grigore este internat în această unitate medicală, după ce s-a îmbolnăvit de Covid, iar starea lui este stabilă.

"Este internat la noi, dar nu la ATI, ci pe secţie. Prezintă un grad de insuficienţă respiratorie, dar starea lui este stabilă. Pacientul este conştient şi cooperant", a precizat medicul Florin Roşu. 

Pe reţelele de socializare, reprezentanţii Mănăstirii Nechit au scris că starea acestuia este stabilă şi "spre revenire". 

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Întrucât circulă multe zvonuri despre starea de sănătate a părintelui stareţ Arhimandrit Zenovie, ţinem să vă anunţăm că starea părintelui este stabilă şi spre revenire. În momentul de faţă rugăciunile tuturor contează mai mult decât orice. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că părintele se va reface complet", este mesajul postat, marţi, pe pagina oficială a Mănăstirii Nechit.

Stareţul a încercat să convingă oamenii că vaccinul favorizează apariţia solzilor pe corp

Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, a încercat anul trecut să îşi convingă enoriaşii în timpul unei slujbe că vaccinarea anti-Covid va duce la "cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ", că oamenii se vor îmbolnăvi şi că administrarea serului "va favoriza apariţia solzilor pe corpul uman". 

"Este orice, vaccin nu este. Toţi cei care şi-au făcut vaccinul să se aştepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Oamenii care au fost vaccinaţi, în combinaţie cu noua necunoscută - epidemia - nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogaţi. Va fi cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ", afirmat atunci stareţul.  

El a continuat: "Oamenii care sunt astăzi fericiţi că şi-au făcut vaccinul, mâine vor fi foarte nefericiţi, pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască pentru ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu. Dacă mintea nu va mai funcţiona la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu. După vaccinare, după o perioadă mică de timp şi în combinaţie cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la peşti. Nu va exista nicio explicaţie cu privire la originea acestei noi boli, mortale, care va afecta şi sistemul imunitar. Nu există un nume pentru această boală. Oamenii se vor umple de solzi şi cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid, va fi înfricoşătoare această boală".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Preotul care îndemna oamenii să nu se vaccineze pentru că le vor apărea solzi pe corp are Covid şi se află internat în spital