Portul Reni, bombardat. Armata română reacţionează după ce ruşii au atacat porturile de la Dunăre. Mesajul transmis de MApN
Război în Ucraina. Ministerul Apărării de la Bucureşti condamnă atacurile ilegale ale Rusiei asupra civililor ucraineni şi dă asigurări că nu există ameninţări directe în apele teritoriale române după ce portul Reni a fost bombardat de forţele Moscovei.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Atac cu drone la câteva sute de metri de graniţa României. Ruşii au bombardat porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre, la aproximativ 10 kilometri de Galaţi. Este cea mai apropiata lovitură de teritoriul ţării noastre de la începutul războiului în Ucraina.
Exploziile au putut fi văzute și auzite de marinarii români aflați în zonă. Autoritățile ucrainene au anunțat că în urma atacului au fost distruse mai multe depozite de cereale, dar și elemente de infrastructură portuară. De asemenea, mai mulți angajați ai portului Reni au fost răniți.
Referitor la securitatea din apropierea graniţelor României, "din evaluările structurilor cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României", precizează sursa citată.
MApN arată că Armata României continuă "implementarea măsurilor de vigilenţă întărită în spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian, şi a celor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naţionale şi aliate".
- Reacţia României după ce ruşii au bombardat portul Reni, lângă graniţele noastre: O escaladare foarte aproape...
- Bilanţul bombardamentelor din portul Reni: Depozite de cereale distruse, nave avariate, mai mulţi răniţi. Ruşii...
- Marinar român bombardat de ruşi în portul Reni: "Am ieşit în faţa altei nave, dacă eram în spatele ei eram...
- Cum s-a văzut de la Galaţi atacul ruşilor asupra porturilor Reni şi Ismail de la Dunăre
- Rusia a lansat un bombardament lângă graniţa cu România. Porturile Reni şi Ismail, de pe Dunăre, lovite cu...
Astfel, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structurile similare din ţările aliate şi cu cele din NATO, va continua consolidarea apărării comune pe întregul flanc estic și descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat. De asemenea, Armata României rămâne fermă în aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea siguranței și libertății de navigație în zona de responsabilitate din Marea Neagră.
Redăm comunicatul integral al MApN după bombardarea portului Reni
"Cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul recentelor atacuri executate de forțele armate ale Federației Ruse împotriva unor ținte civile și a unor elemente de infrastructură critică din Ucraina situate în apropierea granițelor României, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:
Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina și atacurile nejustificate și ilegale care vizează, împotriva tuturor regulilor internaționale și normelor morale și umanitare, populația civilă și elemente din infrastructura critică a Ucrainei.
În ceea ce privește situația de securitate din apropierea granițelor României, din evaluările structurilor cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României.
Armata României continuă implementarea măsurilor de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian, și a celor de consolidare a posturii de apărare și descurajare pe flancul estic, stabilite conform planurilor naționale și aliate.
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structurile similare din țările aliate, va continua consolidarea apărării comune pe întregul flanc estic și descurajarea oricăror agresiuni împotriva teritoriului aliat. De asemenea, Armata României rămâne fermă în aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea siguranței și libertății de navigație în zona de responsabilitate din Marea Neagră."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰