Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Polițiștii români se antrenează la făcut farse între ei. Ultima glumă a îngrozit un trecător

Un nou scandal cu poliţişti e inspirație pentru bancuri. Un tânăr, abia angajat la Poliția Capitalei, a fost închis de doi prieteni într-o maşină. Un trecător a crezut, îngrozit, că e martorul unei răpiri. A sunat la 112 şi aşa a început o amplă operaţiune de salvare. Doar că cei trei se distrau împreună.

de Bogdan Dinu

la 03.02.2022 , 20:01

Totul a avut loc duminică. Tânărul agent şi-a dat întâlnire cu doi prieteni, în jurul orei 22.00, în apropiere de Secţia 7 de Poliţie. Bărbatul a refuzat invitaţia lor la băutură. Cei doi au insistat, dar poliţistul s-a ţinut ferm pe poziţii. Moment în care cei doi l-au luat pe sus, l-au urcat în maşină şi au plecat în viteză, mulţumiţi de ispravă. Un trecător a urmărit scena îngrozit. 

Diana Sarca, Poliţia Capitalei: A fost un apel 112 în care se anunţa posibil un conflict. Au fost văzuţi doi bărbaţi care păreau că introduc pe cineva cu forţa într-un autoturism. 

A urmat o operaţiune de salvare contracronometru. Într-o oră, proprietarul maşinii a fost identificat. Înarmaţi, poliţiştii au descins în apartamentul unde bănuiau că se află răpitorii şi victima. Acolo, surpriză! Cei trei se distrau împreună. 

Vezi și

Marius Iconaru, sindicalist Europol: O simplă glumă care a luat amploarea unei ştiri breaking news. Au fost foarte uimiţi când s-au trezit cu poliţia la uşă. 

Pe acelaşi subiect

Prietenul lor poliţist va plăti mai scump pentru distracţie

Diana Sarca, Poliţia Capitalei: Conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări pentru a se lămuri întreaga situaţie. 

Bogdan Dinu, reporter Observator: Agentul de poliţie a fost angajat la Brigada Rutieră în urmă cu o lună, provine din sursă externă şi cel mai probabil nici măcar nu a ieşit încă pe teren. 

Deşi poliţia insistă că doar aşa zisa victimă este poliţist, iar ceilalţi doi tineri implicaţi au alte job-uri, sindicaliştii spun că şi ei ar fi tot agenţi de poliţie. Cu toţii ar face parte din lotul de 50 de noi agenţi aduşi recent, din sursă externă, la Brigada Rutieră. 

Cosmin Dorobanţu, sindicalist: Cerem domnului min Lucian Bode să trimită corpul de control.

E a doua oară în ultimele trei luni când o glumă proastă cu un poliţişt devine virală. În Giurgiu, mai mulţi poliţişti şi-au convins un coleg mai tânăr că de Crăciun, în funcţie de vechime, primeşte un porc de Crăciun drept primă. Tânărul poliţist a făcut cerere la superiori pentru un porc de 160 de kilograme

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Polițiștii români se antrenează la făcut farse între ei. Ultima glumă a îngrozit un trecător