Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescent de 17 ani, înjunghiat pe stradă de un băiat de 14 ani, în Ploiești. Mama victimei a fost cea care a anunțat disperată poliția

Caz de-a dreptul revoltător în Ploiești, Prahova. Un adolescent de 17 ani a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat în plină stradă de un alt băiat de 14 ani. Mama victimei a fost cea care a sunat imediat la poliție, anunțând că fiul ei este atacat. Tânărul agresor s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la cap de o bordură, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 17.07.2023 , 17:45

Adolescent de 17 ani, înjunghiat pe stradă de un băiat de 14 ani, în Ploiești. Mama victimei a fost cea care a anunțat disperată poliția Adolescent de 17 ani, înjunghiat pe stradă de un băiat de 14 ani, în Ploiești. Mama victimei a fost cea care a anunțat disperată poliția - Shutterstock

Incidentul violent a avut loc duminică seară, în faţa unui centru comercial din zona de sud a municipiului Ploieşti, iar mama băiatului agresat a fost cea care a sunat la 112, în jurul orei 23:30, anunţând că fiul său a fost atacat pe stradă, cu un cuţit.

Înjunghiat pe stradă de un adolescent de 14 ani 

”Din cercetări a reieşit faptul că între doi minori cu vârstele de 14 şi respectiv 17 ani ar fi izbucnit un conflict verbal în timp ce se aflau în faţa unei unităţi comerciale din zona de sud a municipiului Ploieşti. În urma discuţiei dintre aceştia minorul de 14 ani l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor-înţepător în zona omoplatului stâng. Ulterior din altercaţia celor doi, minorul de 14 ani ar fi căzut şi s-ar fi lovit cu fruntea de o bordură”, informează, luni, reprezentanţii Poliţiei judeţului Prahova.

Articolul continuă după reclamă

Atât victima, cât şi agresorul au ajuns la spital, însă niciunul dintre ei nu a avut nevoie de internare. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Adolescent de 17 ani, înjunghiat pe stradă de un băiat de 14 ani, în Ploiești. Mama victimei a fost cea care a anunțat disperată poliția