Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Piciorul fetiţei rănite în accidentul din Pantelimon nu a putut fi salvat. Medicii, nevoiţi să i-l amputeze din cauza complicaţiilor

Fetiţei rănite în accidentul care a avut loc duminică seară pe şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, i-a fost amputat piciorul, a declarat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru.

de Redactia Observator

la 31.07.2024 , 11:23

Piciorul fetiţei rănite în accidentul din Pantelimon nu a putut fi salvat. Medicii, nevoiţi să-i amputeze membrul din cauza complicaţiilor Piciorul fetiţei rănite în accidentul din Pantelimon nu a putut fi salvat. Medicii, nevoiţi să-i amputeze membrul din cauza complicaţiilor

"Din păcate, la câteva ore de la operaţia de replantare, în cursul serii au apărut complicaţii din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului, complicaţii care îi puneau viaţa în pericol. Astfel că s-a decis, de urgenţă, îndepărtarea membrului inferior afectat", a explicat medicul.

Starea fetiţei este stabilă, uşor ameliorată faţă de ziua precedentă, fiind în continuare intubată şi ventilată mecanic. "Astăzi, starea fetiţei este stabilă, uşor ameliorată faţă de ieri. Este în continuare intubată şi ventilată mecanic", a precizat medicul.

Accidentul a avut loc duminică seară, pe şoseaua Gării Căţelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon. Din primele informaţii, un băiat de 9 ani şi sora lui de 7 ani au ieşit împreună cu mama lor în Parcul Pantelimon. La un moment dat, când se aflau în parcarea de lângă parc, copiii au fost loviţi de o maşină, în care se aflau doi tineri, şoferul (17 ani) şi prietenul lui (19 ani). Salvatorii au efectuat manevre de resuscitare asupra băiatului de 9 ani, însă medicii au constatat decesul acestuia.

Articolul continuă după reclamă

Filmul accidentului din Pantelimon

Tinerii au fugit de la locul accidentului, însă au fost prinşi de poliţişti, după ce anchetatorii au vizionat înregistrările camerelor de filmat din zonă. După ce a fost prins, şoferul de 17 ani a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultate indicate fiind 0, respectiv negativ. El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar un magistrat a emis un mandat de arestare de 30 de zile pe numele lui.

Şi pasagerul din dreapta a fost reţinut de poliţişti, însă el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Conform prevederilor legale, persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu are permis este pasibilă de aceeaşi pedeapsă ca şi cel care conduce autoturismul. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Piciorul fetiţei rănite în accidentul din Pantelimon nu a putut fi salvat. Medicii, nevoiţi să i-l amputeze din cauza complicaţiilor