Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pelerinii care vor să ajungă la Peștera Sfântului Andrei sunt nevoiți să meargă 4 km pe jos, prin ploaie

Este zi de mare sărbătoare. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul României. Mii de pelerini din toată ţara au luat în acestă dimineaţa drumul către Peştera Sfântului Apostol din Constanţa, locul unde se spune că ar fi trăit cel numit "creştinătorul neamului". Maşinile au format cozi de câţiva kilometri, iar traficul a fost paralizat. Asta în timp ce unii credincioşi au fost nevoiţi să ia la pas drumul către mănăstire. 

de Redactia Observator

la 30.11.2021 , 14:13

Cei care participă la pelerinaj trebuie să poarte mască de protecție și trebuie să respestw distanțarea fizică. Personalul de cult trebuie să se asigure că toate aceste măsuri sunt respectate, iar suprafețele și obiectele trebuie să fie dezinfectate. Sunt organizate filtre pe toate drumurile naționale care duc către Peștera Sf Andrei. 

Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc, marţi, onomastica, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Este vorba despre 500.720 de bărbaţi şi 422.638 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Vezi și

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Andrei - 471.375 de persoane. Se mai întâlnesc următoarele derivate: Andi - 2.940 de persoane; Andreeas - 787; Andreiasi/Andreiaşi - 1; Andreiu - 356; Andrew - 618; Andrey - 260; Andrias/Andriaş - 8; Andries/Andrieş - 40; Andru - 157; Andrusa/Andruşa - 9; Andrusca/Andruşca/Andruşcă - 2; Andruta/Andruţă - 22; Andrăs/Andras/Andraş - 11.213; Andrea - 811; Andreas/Andreas/Andreaş - 8.847; Andu - 148; Endre - 3.124; Ondras - 2.

Dintre prenumele feminine cel mai des întâlnit este Andreea - 337.437 de persoane. Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Andra - 31.310 persoane; Andrada - 21.051; Andreia - 7.835; Andrusa/Andruşa - 7; Andrusca/Andruşca - 6; Andruta/Andruţa - 366; Andrea/Andrea - 24.215; Deea - 381; Deia - 30, scrie Agerpres.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Pelerinii care vor să ajungă la Peștera Sfântului Andrei sunt nevoiți să meargă 4 km pe jos, prin ploaie