Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pelerinajul de Sf. Parascheva începe pe 8 octombrie. De pe Muntele Athos vor fi aduse la Iași şi moaştele Sf. Pantelimon

Pelerinajul religios la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va începe în data de 8 octombrie. De pe Muntele Athos vor fi aduse la Iași şi moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, anunță reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

de Redactia Observator

la 27.09.2024 , 17:09

Pelerinajul de Sf. Parascheva începe pe 8 octombrie. De pe Muntele Athos vor fi aduse la Iași şi moaştele Sf. Pantelimon Pelerinajul de Sf. Parascheva începe pe 8 octombrie. De pe Muntele Athos vor fi aduse la Iași şi moaştele Sf. Pantelimon - Arhivă

Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult. În acest an, alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

„Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept «an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi». Aşadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iaşi în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârşeşte vindecări şi aduce multă alinare celor afectaţi de felurite boli”, au precizat, vineri, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Racla cu moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie

Articolul continuă după reclamă

Racla cu moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult. Pe 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii, care va avea loc pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță, fiind difuzată și pe câteva ecrane de mari dimensiuni, amplasate în mai multe locuri din centrul Iaşiului.

Autorităţile se aşteaptă ca în acest an zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară să vină la Iaşi pentru a se închina la moaşte.

Peste 360.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în 2023

Anul trecut, peste 360.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în cele nouă zile de pelerinaj de la la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Potrivit organizatorilor, alte 90.000 de persoane au participat la celelalte evenimente religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Coada a măsurat în unele momente şi cinci kilometri, timpul de aşteptare fiind de peste 20 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Evenimente » Pelerinajul de Sf. Parascheva începe pe 8 octombrie. De pe Muntele Athos vor fi aduse la Iași şi moaştele Sf. Pantelimon