Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Orașul din România care stinge lumina pe străzi, pe timpul nopții, ca să facă economie la energie. ”Facturile au crescut de patru ori”

Primăria oraşului Flămânzi, din judeţul Botoşani, a fost nevoită să reducă programul de iluminat public, ca urmare a creşterii considerabile a facturilor la electricitate.

de Redactia Observator

la 09.02.2022 , 16:03

Primăria Flămânzi stinge lumina pe străzi, pe timpul nopții, ca să facă economie la energie. ”Facturile au crescut de patru ori” Primăria Flămânzi stinge lumina pe străzi, pe timpul nopții, ca să facă economie la energie. ”Facturile au crescut de patru ori” - Shutterstock

Primarul Dan Oloeriu a declarat că a adoptat măsura sistării iluminatului stradal între orele 23.00 şi 4.00 după ce facturile la curent au crescut de patru ori. Potrivit acestuia, în luna decembrie 2021, administraţia publică a primit o factură pentru energie electrică de 59.000 de lei, în condiţiile în care în luna ianuarie a anului trecut cheltuielile pentru electricitate au fost de 14.000 de lei, scrie Agerpres.

Facturile pentru iluminatul stradal au crescut de patru ori, în Flămânzi

"Situaţia este gravă, pentru că această creştere este teribil de mare. În ritmul acesta nu avem nicio şansă să mai facem şi altceva, adică să mai facem şi investiţii. Noi ne-am prins o anumită sumă de bani în buget, dar, când am văzut facturile venite, am tras concluzia că trebuie să facem rectificări serioase ca să acoperim", a afirmat Oloeriu.

Articolul continuă după reclamă

Acesta precizează că, pe lângă facturile la energia electrică pentru iluminatul public, Primăria trebuie să acopere şi costurile cu energia pentru toate unităţile publice din subordinea sa.

Iluminat public la program, la Flămânzi, în Botoșani

Primarul din Flămânzi susţine că va încerca să găsească soluţii alternative pentru producerea de energie electrică, pentru a evita facturile mari. El ia în calcul construirea unui parc de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de circa zece hectare

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Orașul din România care stinge lumina pe străzi, pe timpul nopții, ca să facă economie la energie. ”Facturile au crescut de patru ori”