Video Oferta hotelierilor pentru 1 mai. Ce-i aşteaptă pe turiştii care aleg muntele în minivacanţă
Un munte de relaxare şi mâncare, este promisiunea administratorilor de hoteluri de la Poiana Braşov. Ei au avut o zi în plus pentru pregătiri, faţă de colegii lor de pe litoral. Turiştii au plecat la mare încă de ieri, dar la munte ajung abia în acesta seara sau mâine dis de dimineaţă.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
13 ore de soare - nu pe litoral, ci la munte. Aceasta este previziunea pentru prima zi a vacanței de 1 Mai la Poiana Brașov. Se anunţă 11 grade Celsius - vreme bună şi pentru schi, şi pentru drumeţii. În Poiana Braşov, pregătirile pentru vacanţa de 1 Mai sunt deja gata. Practic, zona îi aşteaptă pe turişti cu două anotimpuri. Iarnă încă în zona superioară a Masivului Postăvarul şi o primăvară autentică aici, în Poiana Braşov. Cine visează o vacanţă în zonele cu creste, mai găseşte încă locuri libere la hotelurile din Poiana Braşov.
Oferta de timp liber este bogată, la Brașov
"Avem trei nopţi de cazare, trei sau două nopţi, dar pachete de trei nopţi de cazare includ cină sau prânz. Ajung undeva la 2.200 de lei, pot ajunge până la 2.800 de lei. Aici avem mâncare, avem inclus în acest preţ SPA-ul, piscina, avem saună uscată, saună umedă. Avem un loc de joacă pentru copii, unul interior, unul exterior", a declarat Gabriel Roșca - director hotel. În bucătăriile hotelurilor, vacanța de 1 Mai înseamnă mai mult decât tradiţionalii micii pe grătar. O masă adevărată începe cu un antreu serios.
"Aici avem caş de oaie, urdă de oaie, brânză de burduf, caltaboş, tobă făcută în casă, slăninuţă de porc, şorici. Cu pălincă, totul merge foarte bine", spune Florin Pop, ospătar. "Începem cu un miel la tavă. Servim şi vită, servim şi pui, pui la jar, pui întreg la jar. Coastele de porc sunt printre deliciile care au încântat clienţii noştri de-a lungul lunilor care au trecut", a declarat Cristian Burlacu - şef de unitate la Coliba Haiducilor. Oferta de timp liber este bogată, la Brașov. Trei ore în cel mai mare parc de aventură din zonă costă 90 de lei pentru adulți și 80 de lei pentru copii, iar un zbor cu parapanta, în tandem cu instructor certificat, este de la 350 de lei în sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰