Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Obicei vechi de sute de ani într-o localitate din Maramureş: cel mai harnic gospodar, sărbătorit de comunitate. La final, tot el a plătit petrecerea

A fost petrecere mare astăzi într-o localitate din Maramureș. Cel mai harnic gospodar a fost cinstit şi lăudat de întreg satul. Potrivit obiceiului, vechi de sute de ani, tânărul a avut parte de un tur triumfal al satului şi de o petrecere dată în cinstea sa, la care au participat toţi sătenii. La final, gospodarul a fost şi... bun de plată.

de Simona Vasiac

la 15.05.2022 , 20:10

În gospodăria lui Gheorghe Mesaroş s-a auzit cetera încă de dimineaţă. Tânărul în vârstă de doar 23 de ani a fost primul gospodar din sat care a ieşit la arat în acest sezon. "În luna aprilie am câştigat. Bătrânii satului, aceştia hotărăsc şi urmăresc, în sezonul de vară, primul gospodar al satului care iese la arat şi îl nominalizează ca sărbătorit", a declarat Gheorghe Mesaroș, gospodarul satului. Iar tânărul a fost sărbătorit de toţi sătenii. Gospodarul a fost plimbat prin sat într-o căruţă mică, trasă de 20 de feciori.

Potrivit tradiţiei, alaiul îl duce pe gospodar la râu să fie spălat. Pe drum însă, acesta fuge, iar feciorii încearcă să-l prindă. Miza este însă mare. Cine pierde, plăteşte toată petrecerea. De şase ori a încercat să fugă gospodarul satului, dar nu a reuşit să scapă de vigilenţa tinerilor, aşa că la final sărbătoritul a plătit şi petrecerea dată în cinstea lui. La eveniment a participat tot satul. Obiceiul agrar, vechi de sute de ani, nu a mai fost ţinut în ultimii doi ani, din cauza pandemiei. 

Vezi și
Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Obicei vechi de sute de ani într-o localitate din Maramureş: cel mai harnic gospodar, sărbătorit de comunitate. La final, tot el a plătit petrecerea