O nouă rundă de negocieri cu sindicaliștii STB, luni seara. De la o oră la alta tot mai mulți șoferi ies pe traseu
Conducerea STB se va întâlni luni seara atât cu sindicatele minoritare, cât și cu cel majoritar, anunță consilierul general USR Florin Covaci.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
„Tocmai s-a încheiat o întâlnire a conducerii STB menită să urgenteze rezolvarea crizei. Pentru a debloca situația am propus ca întâlnirile Consiliului de administrație cu sindicatele să se desfășoare atât cu sindicatele minoritare, dar și cu sindicatul majoritar pentru a asculta toate părțile implicate în conflictul de la STB, dar și doleanțele celor care nu sunt de acord cu sistarea completă a activității”, anunță pe Facebook Florin Covaci.
Consilierul general precizează că propunerea a fost acceptată, iar luni seară vor avea loc cele două întâlniri. „Dialogul este calea de rezolvare a situației”, conchide Covaci. Luni este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport București (STB), după ce negocierile au eșuat. Totuși, unele mijloace de transport ale societății se află pe trasee.
Până la ora 16:00, 34% dintre autobuzele și tramvaiele STB ieșiseră pe traseu.
Șoferii STB care nu au ieșit pe traseu trei zile la rând riscă să fie concediați
Greva în transportul public de suprafaţă în Capitală continuă. În a cincea zi de grevă STB, directorul companiei a anunțat că face angajări. A publicat deja pe site-ul societăţii care sunt cerinţele pentru cei care vor să devină şoferi de autobuze. Luni dimineață, doar un sfert dintre troleibuze, tramvaie şi autobuze au ieşit pe traseu. Restul şoferilor şi vatmanilor sunt ameninţaţi cu concedierea. În plus, directorul STB a făcut şi o plângere pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pentru cei care protestează.
De cealaltă parte, liderul sindicatului reprezentativ din STB a anunţat că îşi va da demisia din PSD şi din funcţia de Consilier General al Primăriei Capitalei pentru ca nimeni să nu mai spună că protestele au un substrat politic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰