Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O mamă din Gorj a luptat cu disperare să-şi salveze fetiţele de bărbatul care ar fi încercat să le violeze. Omul a fost lăsat în libertate, deşi îşi recunoscuse fapta

O familie din Gorj spune că un individ care ajuta prin curte ar fi încercat să le violeze pe fetiţele de 6 si 7 ani. Într-un moment în care mama le-a lăsat în curte, bărbatul le-a dus pe un câmp din apropiere. Culmea, deşi agresorul ar fi recunoscut totul în faţa judecătorilor, a fost lăsat in libertate.

de Redactia Observator

la 21.10.2021 , 20:04

Bărbatul de 27 de ani spărgea lemne în curtea casei în care locuiesc fetiţele. Când mama lor a intrat în casă să o adoarmă pe surioara lor mai mică de 3 ani, bărbatul le-ar fi luat pe cele două fete şi le-ar fi dus cu o roabă pe un câmp din apropiere. Când femeia a văzut că nu mai sunt în curte, a plecat după ele. Asta le-a salvat.

''Strigam după fete, în jos pe aici, să văd unde sunt. Când m-a auzit pe mine, a fugit în jos.'' 

Bărbatul a fost lăsat în libertate, deşi îşi recunoscuse fapta

Vezi și

Copilele ar fi povestit totul mamei, care a sunat la poliţie. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, dar apoi magistraţii au decis că nu reprezintă un pericol şi l-au lăsat în libertate. Asta cu toate că individul şi-ar fi recunoscut fapta.

Pe acelaşi subiect

Vasile Papuc, tatăl copilelor: Prima dată a încercat să nege că nici măcar nu a fost pe aici şi pe urmă a spus totul. A recunoscut totul. Plângea să nu fie dus la puşcărie.

Dodoacă Maria, mama copilelor: Ne este frică să mai lăsam fetele în dreptul casei noastre, să stea singure în dreptul porţii noastre. La şcoală dimineaţa ne ducem cu ele.

În timpul anchetei, fetiţele au avut parte de suport psihologic şi vor primi ajutor şi în perioada următoare. 

Lidia Bârsanu, psiholog DGASPC Gorj: Situaţia familială va fi monitorizată de câtre DGASPC în colaborare cu autoritatea locală, iar fetiţele vor fi incluse într-un program de consiliere psihologică. 

Între timp, bărbatul care ar fi fost la un pas să le violeze este în libertate. Revoltaţi, părinţii micuţelor au făcut recurs la decizia magistraţilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Evenimente » O mamă din Gorj a luptat cu disperare să-şi salveze fetiţele de bărbatul care ar fi încercat să le violeze. Omul a fost lăsat în libertate, deşi îşi recunoscuse fapta