O femeie din Iaşi şi-a călcat din greşeală cu maşina copilul de doi ani, în timp ce parca. Băieţelul a murit în curtea casei
Tragedie într-o comună din judeţul Iaşi. Un copil de doi ani a murit, după ce a fost călcat cu maşina de propria mamă. Femeia îşi parca autoturismul şi fără să observe l-a lovit grav pe cel mic.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
S-a întâmplat luni dimineaţă, în localitatea Scânteia. Nenorocirea a avut loc în curtea familiei. Femeia încerca să îşi parcheze maşina şi fără să observe cel mic a fost lovit de autoturism.
Copilul a fost grav rănit, iar la sosirea medicilor la locul accidentului aceştia din urmă nu au mai putut face nimic, fiind declarat decesul copilului.
În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.
"La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 11.40, o femeie din comuna Scânteia, județul Iași a sesizat faptul că, în timp ce efectua manevre de parcare a unei autoutilitare în curtea imobilului l-a acroșat pe fiul său, accidentându-l grav. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul copilului", transmite IPJ Iaşi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰