Video "Nu pune mâna pe ea, poate să şi moară!" Cum a sfârşit fetiţa de 2 ani din Prahova, ucisă cu furie de cea care i-a dat viaţă. Mărturia tulburătoare a bunicii copilei
Doi părinţi din Prahova au fost arestaţi preventiv la doi ani de când şi-au ucis copilul. Abia acum anchetatorii au stabilit că fetiţa de numai 2 ani a avut o moarte violentă, provocată prin opărire. Mai mult, timp de 7 ore, părinţii au asistat la agonia copilului, fără să sune la ambulanţă.
Fetiţa de doar 2 ani şi 10 luni nu a avut nicio şansă să scape cu viaţă din mâinile celei pe care o numea mamă. În noaptea de 27 spre 28 octombrie, acum doi ani, femeia a ucis-o într-un exces de furie.
De ce a murit copila, opărită şi lăsată de izbelişte de părinţi
"S-a enervat foarte tare că de ce a făcut pe ea. După ce a bătut-o, a luat-o din cameră şi a aruncat-o pe... I-a făcut vânt pe hol. Pe hol, s-a lovit fata de perete", povesteşte Petruţa Mihai, bunica fetiţei.
Au urmat momentele cumplite. Copila a fost aruncată în cadă şi opărită. Deşi era în vizită la soacră, în satul Ologeni, din Prahova, nimeni nu a sunat timp de şapte ore la 112. "Exact aşa a zis: Ea nu pune mâna pe ea, poate să şi moară. A zis că e copilul ei şi face ce vrea, a zis: Nu faci tu puşcărie, fac eu puşcărie dacă e", adaugă Petruţa Mihai, bunica fetiţei.
- Părinţii care şi-au opărit şi lăsat să moară fiica de nici 3 ani mai au două fetiţe. Soarta micuţelor,...
- Moartea violentă a unei fetiţe de nici 3 anişori, sub ochii părinţilor: ce arată autopsia. Soţii din...
- Ultimele imagini cu adolescentul de 16 ani, care a murit după ce maşina în care se afla s-a răsturnat pe un câmp...
"La sosirea echipajului de ambulanţă era cu funcţii vitale absente. Prezenta arsuri de gradul 2 şi 3 pe aproximativ 70% din suprafaţă", a declarat Ruxandra Rădulescu, medic SAJ Prahova
Părinţii, arestaţi după doi ani
Până acum, dosarul a trecut de la o instanţă la alta. Iniţial, acuzaţia a fost de ucidere din culpă. Abia acum, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a schimbat încadrarea în omor asupra unui membru de familie, iar părinţii au fost arestaţi.
"Vorbim despre un omor calificat, un omor calificat care din nefericire a fost anchetat într-un mod absolut incompetent de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în condiţiile în care ar fi avut obligaţia să facă cercetări, să constate că actele se regăseau la dosar", spune Adrian Cuculis, avocat.
Soţii mai au doi copii minori
Cei doi mai au doi copii minori. Momentat, aceştia nu au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Protecţia copilului a preluat însă copiii şi i-a dat în grija unor asistenţi maternali.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰