Noi detalii tulburătoare despre dubla crimă din Cluj: Mama bărbatului ceruse ordin de protecţie, însă l-a primit din nou în casă. Asta avea să-i aducă sfârşitul
Au apărut noi detalii tulburătoare despre dubla crimă din comuna clujeană Baciu. Mama bărbatului de 30 de ani obţinuse anul trecut ordin de protecţie împotriva sa, după ce acesta ar fi fost violent şi a fost nevoită să cheme poliţia.
Atunci, individul a făcut scandal şi cu oamenii legii, pe care i-a scuipat. Ulterior, i s-a făcut dosar penal pentru ultraj şi urma să se înfăţişeze în faţa instanţei în luna octombrie.
Cum ar fi putut fi evitata dubla crimă
În tot acest timp, ca să nu încalce ordinul de protecţie, tot mama îi plătise şi chiria într-un apartament din Floreşti. După doar o lună, ea a cerut în instanţă anularea ordinului însă judecătorii nu au fost de acord. Aşa că l-a primit din nou în apartamentul din Baciu, unde avea să îşi găsească şi sfârşitul alături de bunica bărbatului, informează reporterul Observator Alex Prunean.
În plus, în luna mai 2022, presupusul criminal primise o condamnare cu executare la un an pentru că îl lovise pe un bărbat. În plus, mai avea şi un rest dintr-o condamnare din 2012, când a fost eliberat condiţionat. Deşi condamnat de trei luni, bărbatul nu a ajuns în spatele gratiilor din cauza unei proceduri birocratice. Individul îşi dăduse în timpul procesului adresa din Italia, unde locuise o vreme. Astfel că încă nu i se comunicase oficial condamnarea, iar bărbatul mai are şi acum drept de apel în termenul de 10 zile. Dacă l-ar fi căutat însă la adresa din buletin, în acest moment, ar fi fost în spatele gratiilor şi probabil nu ar mai fi avut loc incidentul dramatic.
Cât priveşte dubla crimă de miercuri, se pare că individul le-ar fi bătut crunt pe cele două femei înainte de a le ucide. Mama avea faţa zdrobită, iar bunica coloana ruptă. După faptă, s-a apucat de spălat prin casă şi a făcut duş. Dubla crimă a fost descoperită de fratele criminalului şi tatăl său, care îngrijoraţi că femeile nu mai răspund la telefon, au venit să vadă ce se întâmplă. Presupusul criminal, care a practicat şi boxul, nu îşi recunoaşte faptele, deşi fratele său l-a surprins cu cuţitul în mână.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰