Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noi bombardamente în porturile Reni şi Ismail. Tulcenii trăiesc în spaimă de 3 zile: primesc mesaje RO-Alert pe bandă rulantă

Atacurile continuă la graniţa României, iar 16 localităţi sunt iar sub alertă! Sunt trei zile de când locuitorii judeţului Tulcea trăiesc în spaimă, iar mesajele Ro-Alert nu contenesc. Aseară, din nou, oamenii au fost anunţaţi că în apropierea caselor acestora există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Timp de zeci de minute cerul a fost luminat de exploziile puternice cauzate de bombardamentelor din porturile Reni şi Ismail. Autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să îşi păstreze calmul, dar şi să ia măsuri de protecţie.  

de Redactia Observator

la 17.12.2023 , 07:29

Mesajul RO-Alert a fost emis cu puţin timp înainte de miezul nopţii, populaţia din 16 comune situate în nordul judeţului Tulcea şi din municipiul Tulcea fiind avertizată în legătură cu posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite news.ro

Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă sau, în lipsa unui adăpost, să rămână în case, departe de geamuri şi de pereţii exteriori. Un mesaj similar, vizând  zona de nord a judeţului Tulcea, dar şi zona de graniţă cu Ucraina a judeţului Galaţi, a fost emis miercuri aproape de miezul nopţii.

Crater de 1,5 metri adâncime în zona Grindu

Vezi și

Joi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, că a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene. Anterior, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, în zona Grindu, judeţul Tulcea.

În urma acestui incident, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia Luminiţei Odobescu, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul ferm al autorităţilor române faţă de incident şi a solicitat ferm părţii ruse să oprească imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene, care pun în pericol securitatea naţională a României şi siguranţa transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Noi bombardamente în porturile Reni şi Ismail. Tulcenii trăiesc în spaimă de 3 zile: primesc mesaje RO-Alert pe bandă rulantă