Nicuşor Dan denunță presiuni asupra angajaților STB: "Sunt tot mai mulţi şoferi care înţeleg că această aventură trebuie să se sfârşească"
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că, dacă de dimineaţă erau "cam 20% autobuze, troleibuze, tramvaie în traseu", la finalul zilei sunt aproape 40%. "Deci sunt tot mai mulţi şoferi şi vatmani care înţeleg că această aventură trebuie să se sfârşească. Eu sper să existe decizia raţională în urma discuţiei care are loc în seara asta, astfel încât greva să se oprească începând cu mâine", susţine el.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Nicuşor Dan a declarat, luni seară, la Digi 24, că au fost negocieri între Consiliul de Administraţie al STB şi sindicatele mai mici, iar apoi a început o discuţie între Consiliul de Administraţie şi sindicatul majoritar, "cel care, conform deciziei de instanţă, este organizatorul grevei".
"Vestea bună a zilei de azi este că am început cu cam 20% autobuze, troleibuze, tramvaie în traseu şi am sfârşit-o cu aproape 40%. Deci sunt tot mai mulţi şoferi şi vatmani care înţeleg că această aventură trebuie să se sfârşească. Eu sper să existe decizia raţională în urma discuţiei care are loc în seara asta, astfel încât greva să se oprească începând cu mâine şi bineînţeles toate discuţiile care sunt absolut legitime, de natură sindicală, să se poarte într-un cadru civilizat, fără ca bucureştenii să aibă de suferit", a afirmat el, menţionând ulterior că marţi ar urma să fie pe traseu cel puţin 40% din autovehiculele STB, dar el şi-ar dori ca greva să se încheie şi activitatea să revină la normal.
Ce spune Nicușor Dan despre demiterea directorului STB
Întrebat dacă va fi destituit directorul Adrian Criţ, aşa cum cer sindicaliştii, Dan a răspuns: "Teoretic, aceasta este o chestiune care ţine de Consiliul de Administraţie, practic, nu văd să se întâmple lucrul ăsta, chiar în contractul colectiv de muncă, cel care guvernează relaţia între conducerea societăţii şi sindicat, este un articol special care spune că nici sindicatul nu poate să ceară demiterea directorului companiei, nici conducerea companiei nu poate să ceară demiterea directorului sindical".
- Reacţia unui şofer STB, după ce a aflat că va fi concediat dacă a absentat trei zile la rând: ''Sunt om major...
- Zilele în care elevii din Bucureşti sunt scutiţi de şcoală. Absenţe motivate pe perioada grevei STB
- Șoferii STB care nu au ieșit pe traseu trei zile la rând riscă să fie concediați. Directorul a cerut liste cu...
"Acesta este unul dintre faptele absurde ale acestei greve ilegale, faptul că motivul pentru care ea a fost declanşată sau motivele nu au fost o serie de chestiuni legitime, care să ţină fie de salarizare, fie de condiţiile de muncă, ci a fost axat pe această chestiune personală a schimbării directorului companiei", a adăugat primarul general.
Nicuşor Dan a susţinut că "practic nu mai există autobază sau depou în care să nu fie cineva care să nu fi ieşit la muncă".
Primarul general susține că au existat presiuni asupra angajaților STB
"Au existat presiuni, intimidări de toate felurile împotriva celor care au vrut să iasă la muncă, am avut aici sprijinul în special al Poliţiei care a intervenit, am făcut şi acel număr unic în care au fost sesizate tipul acesta de intimidări, am avut ajutorul Poliţiei şi în momentul acesta pe această chestiune situaţia e sub control", a arătat el.
Dan a spus că a discutat cu mai mulţi oameni din STB, "inclusiv oameni care mi-au spus: ok, o să ies acum la muncă, dar nu cumva - pentru că presiunea sindicatului a fost aşa de mare, nefirească, toţi anii ăştia, încât oamenii îmi spuneau: nu cumva n-o să-mi mai repare mecanicul autobuzul, nu cumva o să primesc turele cele mai grele (...) deci, de fapt, dincolo de aspecte care din afară par ilogice, această grevă a fost despre continuarea influenţei nefaste sau a conducerii de facto pe care sindicatul majoritar a avut-o în această companie, a fost o chestiune de putere".
El a susţinut că această societate comercială a funcţionat "în stilul ăsta feudal ani de zile şi oamenilor le este dificil să creadă, dar au început să creadă, că situaţia asta se poate schimba".
"În primul rând, trebuia să avem o declaraţie fermă fie de la conducerea PSD Bucureşti, fie de la conducerea PSD naţional, de delimitare faţă de această grevă, pe care nu am avut-o. E bine că dl. Petrariu a rămas în sindicat şi nu mai este membru PSD, asta este o delimitare care trebuia ... să nu se fi produs de la început, această contopire de funcţii (...) Acum, sunt convins că prietenia va persista între acest domn şi partid", a punctat Nicuşor Dan.
Probleme cu subfinațarea la Societatea de Transport București
El a admis în STB sunt probleme din cauza subfinanţării, legate de calitatea vehiculelor, unele fiind vechi de 30-40 de ani.
Întrebat dacă este mulţumit de directorul Criţ, Dan a afirmat: "Asta este o analiză care trebuie făcută, pt că dl. Criţ are cam zece luni de mandat, e o analiză pe care trebuie să o facă Consiliul de Administraţie, Adunarea Generală care reprezintă Consiliul General, şi e normal să fie făcută, e normal să fie făcut un audit de management al societăţii şi o să fie făcut. Pe de altă parte, nu este legitim ca sindicatul majoritar să vină cu revendicare de demitere a directorului general, dacă nu e însoţită de nişte chestiuni care vizează strict activitatea".
Nicuşor Dan a explicat că există două tipuri de consecinţe pentru cei care nu au ieşit pe traseu după decizia instanţei: penale şi unele care ţin de respectarea contractului de muncă.
Întrebat dacă problema va ajunge în discuţia coaliţiei, Nicuşor Dan a menţionat: "Tot ce am discutat un minut cu dl Cîţu, dimineaţa asta, a fost că şi lui i se pare absurdă solicitarea aceasta de demitere a directorului din partea sindicatului, la informaţiile pe care dânsul le avea în această dimineaţă despre grevă".
Protestul angajaţilor STB a ajuns în cea de-a cincea zi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰