Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nelu Iordache, "regele asfaltului", audiat de DNA într-un nou dosar de corupție. A fost ridicat de pe aeroport

Nelu Iordache, omul de afaceri condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală şi delapidarea fostei companii de zbor Blue Air a fost reţinut astăzi de procurorii DNA chiar pe aeroport. Se pare că acesta se îmbarcase pe o cursă low-cost a unui operator străin cu destinaţia Roma.

de Redactia Observator

la 21.07.2021 , 13:20

Nelu Iordache, "regele asfaltului", audiat de DNA într-un nou dosar de corupție Nelu Iordache iese din sediul DIICOT, joi, 21 aprilie 2016 - Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Pasagerii se aflau deja în avion în momentul în care Nelu Iordache a fost preluat. Omul de afaceri a fost ulterior dus la sediul Direcției Naționale Anticorupție sub escortă. Avionul cu care ar fi trebuit să plece omul de afaceri a avut o întârziere de aproximativ jumătate de oră din cauza incidentului. 

Cine este Nelu Iordache

Nelu Iordache, considerat unul din "regii asfaltului", patron al companiei Romstrade, a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie, având şi o condamnare de 12 ani şi 6 luni închisoare, care nu este însă definitivă, potrivit Agerpres. 

Articolul continuă după reclamă

Astfel, în luna martie, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.

Pe de altă parte, în luna ianuarie 2020, Nelu Iordache a fost achitat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un alt dosar de corupţie, legat de modernizarea Transalpina

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Nelu Iordache, "regele asfaltului", audiat de DNA într-un nou dosar de corupție. A fost ridicat de pe aeroport