Video "Ne-au anunţat cu două ore înainte". Sute de pasageri s-au trezit cu zborul anulat, chiar înainte să urce în avion: cum se apără Wizz Air
Au trecut de controlul de securitate din aeroport şi de cel al paşapoartelor, iar chiar când se pregăteau de îmbarcare, compania aeriană a decis să le anuleze cursa. Este situaţia prin care au trecut sute de călători care ar fi trebuit să zboare în ultimele zile cu Wizz Air pe mai multe rute externe. Compania low cost susţine că a anulat unele zboruri din cauza unor activităţi neprevăzute de mentenanţă.
De sâmbătă şi până astăzi, WizzAir i-a anulat lui George deja două zboruri.
George Adrian, pasager: Aveam un zbor sâmbătă seară cu WizzAir spre Londra. A fost anulat. Ne-au anunţat cu două ore înainte, după ce am trecut de check in. Ne-au oferit zbori astăzi de dimineaţă, deci după două zile. Cazare nu ne-au găsit în Bucureşti, ne-au trimis la Ploieşti. Am stat două nopţi la Ploieşti. Şi astăzi, supriză, zbor anulat idn nou.
Astăzi l-am găsit în autogara Militari. Pleacă la Sibiu, de acolo de unde compania aeriană i-a spus că va putea zbura peste alte două zile.
De când BlueAir a anunţat că cel puţin o lună şi jumătate ţine toate aeronavele la sol, WizzAir şi-a asumat să preia mare parte din fluxul de pasageri. În ultimul timp, însă, compania pare puţin depăşită. Şi alţi pasageri ai companiei au avut astăzi emoţii. Spre după-amiază, un alt zbor către Londra nu a mai fost afişat pe tabelă tot când oamenii au ajuns la poarta de îmbarcare.
- Sute de pasageri Wizz Air s-au trezit cu zborul anulat chiar înainte de îmbarcare. Ce explicaţie a oferit compania
- Wizz Air a anulat patru zboruri din Cluj-Napoca. Compania susține că păsările au lovit motorul unui avion
- Wizz Air face angajări în România. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aplicanţii
Pasager britanic: Suntem aici la aeroportul Otopeni, zburând spre Luton, şi întâmpinăm o problemă. Pentru moment, toată lumea e confuză, nu ştim ce se întâmplă. Nu ne-a anunţat nimeni, nu ne-a spus nimic. Nu ştim ce să facem.
Probleme cu zborul au fost și pe alte rute
Până la urmă, lucrurile s-au lămurit şi au decolat cu întârziere. Probleme au fost în ultimele trei zile şi pe rutele Zakynthos - Bucureşti, Iaşi - Luton sau Cluj - Paris.
Ramona Colea, reprezentant drepturi pasageri: Pasagerii nu au fost informaţi cu privire la vreun motiv. Iată cum cel puţin o mie de pasageri sunt afectaţi într-un weekend sau început de săptămână,asta fără să mai punem la socoteală întârzierile de 3-4 ore care parcă au devenit normale.
Compania aeriană a precizat ulterior pentru Observator că a avut anulări şi din cauza unor activități neplanificate de mentenanță necesare aeronavei.
"Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați, însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor rămâne prioritatea noastră numărul unu. Totodată, Wizz Air amintește că anularea oricărui zbor este ultima decizie luată după ce toate eforturile posibile au fost depuse pentru operarea zborului respectiv."
Toţi pasagerii care au trecut prin aceste situaţii sunt îndreptăţiti să primească despăgubiri de 400 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰