Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Muncitorii surprinși de explozia din Călimănești, pe șantierul A7, spun că nu li s-a făcut niciun instructaj. Unul dintre răniți este în stare critică

Explozie în Călimănești. Un nou eveniment tragic ce aminteşte de nenorocirea petrecută luna trecută în Crevedia s-a produs noaptea trecută în judeţul Vrancea. Patru oameni au murit carbonizaţi şi cinci au fost grav răniţi, după o explozie urmată de un incendiu la magistrala de gaz aflată pe șantierul de lucru al Autostrăzii Moldovei. Momentul a fost surprins şi de o cameră de supraveghere

de Bogdan Dinu

la 21.09.2023 , 15:47

Alarma a fost dată azi-noapte, în jurul orei 1.30, iar planul roşu de intervenţie a fost activat imediat. La acea oră, zece muncitori lucrau pe şantierul autostrăzii A7. Cel mai probabil, unul dintre ei a atins cu un excavator conducta de gaze. A urmat apoi explozia.

Incendiul a fost atât de puternic, încât vâlvătaia s-a văzut şi de la 80 de kilometri distanţă. Pompierii au reuşit să stingă flăcările după aproximativ trei ore, atunci când a fost dezactivat şi planul roşu. 

Anchete și informații contradictorii, după explozia din Călimănești. Muncitorii spun că nu li s-a făcut niciun instructaj

Vezi și

După explozia uriașă, acum sunt anchete în derulare. Şi avem şi primele informaţii contradictorii. Pe de o parte, muncitorii surprinşi de explozie ar fi fost atenţionaţi să nu intre cu lucrările în zona magistralei de gaze. Oamenii, în schimb, spun că nu li s-a făcut niciun instructaj.

Pe acelaşi subiect

Bogdan Dinu, reporter Observator: Din informațiile pe care le avem, se pare că nu există un aviz pentru lucrări în zonă. Urmează o anchetă în acest sens. Este deja un perimetru stabilit de polițiști și se fac cercetări la fața locului. Reprezentanții companiei de gaz sunt și ei la fața locului.

Unul dintre răniții aduși în Capitală este în stare crtică

Dintre cei cinci răniți, în urma exploziei, doi au fost transportați cu elicopterul în Capitală.

La spitalul Floreasca, în jurul orei 9 dimineața, a ajuns un bărbat în vârstă de 53 de ani, intubat, în stare critică. Al doilea pacient, primul ajuns de altfel în Capitală, în jurul orei 7 dimineața, este internat la spitalul Bagdasar Arseni. Bărbatul a suferit arsuri de gradul II pe 40% din suprafața corpului, au transmis medicii. Tot la spitalul Bagdasar Arseni s-au întrunit și cei din comisia de transfer, pentru a evalua starea de sănătate și pentru a vedea dac se pune sau nu problema transferului în străinătate pentru acest pacient. Această decizie se poate lua pentru oricare dintre victime, în funcție de cum va evolua strea lor de sănătate.

CNAIR spune că a respectat toate avizele pentru lucrările de pe autostrada A7

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) transmite că au fost respectate toate avizele pentru lucrările desfășurate pe șantierul Autostrăzii Moldovei, unde a avut loc explozia. CNAIR precizează că, în cazul lucrărilor de pe A7, Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL București, iar indicatorii tehnico- economici au fost aprobați prin HG nr.903/ 13.07.2022. De asemenea, documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC) a fost realizată de SC Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obținute inclusiv de la Transgaz: Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021, Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021. În baza documentației, Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire nr.11 din 27.03.2023, potrivit CNAIR. De asemenea, CNAIR arată că a fost elaborat Proiectul Tehnic (PT) tot de către SC Consitrans SRL și aprobat în CTE CNAIR, în data de 22.07.2022. În plus, prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22.05.2023, echipa de consultanță a proiectului, constituită din angajați ai DRDP Iași. 

"Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 29.03.2023. Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentația Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada. Din informațiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a rețelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii", arată CNAIR într-un comunicat de presă

CNAIR a solicitat, joi, echipei de supervizare un raport special cu privire la împrejurările în care a avut loc evenimentul. În prezent, se desfășoară cercetări ale instituțiilor abilitate ale statului, iar CNAIR transmite că nu se poate pronunța asupra cauzelor care au provocat deflagrația.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Muncitorii surprinși de explozia din Călimănești, pe șantierul A7, spun că nu li s-a făcut niciun instructaj. Unul dintre răniți este în stare critică