Foto Momentul în care un şofer vitezoman, aflat în depăşire, loveşte în plin o căruţă, în Argeş. Doi copii şi un adult, transportaţi la spital
Accident între un autoturism şi o căruţă produs sâmbătă, în Argeş. Un şofer aflat în depăşire a izbit din plin o căruţă care vira la stânga pe o stradă. Trei persoane au fost rănite, printre care un adult şi doi copii de 8 şi 11 ani, fiind transportaţi la spital.
Accidentul a avut loc în comuna Călineşti din judeţul Argeş. Pe imagini se vede cum căruțașul încearcă să iasă de pe strada principală, în stânga. În acelaşi timp, o maşină care se află în depășire, încearcă să frâneze ca să evite impactul. Dar, nu reușește.
Bărbatul din căruţă nu s-ar fi asigurat când a schimbat direcţia
Maşina intră în plin în căruţa în care erau doi adulţi şi doi copii. O fată în vârstă de 8 ani şi un băiat de 11 ani au fost răniți. Şi mama lor, o tânără de 23 de ani, a avut nevoie de ajutorul medicilor. Poliţiştii cercetează accidentul în care, din imagini, spun că bărbatul care conducea atelajul ar fi schimbat direcţia de mers fără să se asigure.
„Persoana de sex feminin prezenta o plagă la membrul inferior stâng, minora de aproximativ 8 ani prezenta un traumatism cranio facial şi un uşor atac de panică, iar minorul de 11 acuza durere la coloană”, informează ISU Argeş.
Toate cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰