Video Mii de copii din Focşani fac lecţiile în frig. În 15 şcoli, licee şi grădiniţe nu există încălzire din cauza unor datorii uriaşe la furnizorul de gaze
În România anului 2024, încă se mai fac lecţii în frig. Mii de elevi, de la grădiniţă până la liceu, învaţă cu gecile pe ei în şcolile din Focşani. Clasele nu sunt încălzile din cauza unor datorii uriaşe la furnizorul de gaze. Aşa că cei mai norocoşi fac faţă doar cu aerul condiţionat dat pe cald şi aeroterme.
Aşa este nevoită această mamă să-şi îmbrace copilul pentru şcoală. De două săptămâni, la el în clasă nu sunt mai mult de 10-15 grade. "Uniforma" în mai multe straturi devine obligatorie şi la baie, unde nu este nici apă caldă.
Învaţă în frig
"Prin creativitate şi măiestrie da, începem cu un dans cu un zâmbet. În această săptămâna fiind în şcoala altfel provocările sunt de altă natură. Şi atunci ne-am mai plimbat, ne-am mai ridicat şi sperăm într-o reabilitare pe care deja ne-a promis-o domunul primar", a declarat Silvia Marina Baciu, directorul şcolii Adrian Păunescu, Focşani.
Până atunci, fiecare şcoală se descurcă prin forţe proprii.
- Ce arată o cameră cu termoviziune într-un bloc fără căldură din Capitală. Oamenii dorm şi cu două pături...
- România, lovită de vortexul polar. Temperaturile au scăzut brusc chiar şi cu 10 grade Celsius. În unele zone,...
- Vremea de mâine 5 noiembrie. Va fi mai frig decât normalul perioadei dimineaţa şi seara. Pe parcursul zilei,...
- Fetiță de 6 ani, moartă pe loc pe o șosea din Sibiu. Două mașini s-au izbit violent, impactul a fost fatal
- Reacţia unui bătrânel francez, invitat la o cină colectivă în Bistriţa. Localnicii au adus de acasă ce aveau...
Unităţile şcolare care au avut bani au cumpărat aeroterme şi aparate de aer condiţonat, e singura soluţie prin care se pot încălzi pe timp de iarnă. Aceste calorifere n-au mai fost calde de iarna trecută.
"Să aducem calorifere de acasă nu ne permite şcoala că aşa e legeşa i chinuim copiii cu ghete, fulare, mănuşi, geci groase, stau înghesuiţi şi încă n-a venit iarna", a declarat un părinte.
În această situaţie sunt mii de copii din Focşani, care fac lecţiile în frig în 15 şcoli, licee, dar şi grădiniţe. Toate racordate la sistemul centralizat de încălzire.
O treime din oraş este însă fără apă caldă şi căldură, în prag de iarnă. Totul din cauza datoriilor uriaşe pe care furnizorul de căldură le are la distribuitorul de gaze. În lipsa unor soluţii, directorul Enet şi-a dat demisia.
"Datoriile se ridică la cinci milioane de lei. Datoriile şi faptul că furnizorul de gaze n-a mai fost de acord să semneze contract de furnizare pe noiembrie şi decembrie atât timp cât nu-i garantam într-un fel că urmează să-i plătim gazul", a declarat Popescu Cătălin, fostul director Enet Focșani.
Până atunci, unele şcoli iau în calcul să reducă orele la 40 de minute, pentru ca cei mici să stea cât mai puţin timp în frig.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰