Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Medicul care a încercat să facă sex cu un adolescent în maşină are soţie şi doi copii. Colegii sunt uimiți: "Lumea asta a înnebunit"

Ipostază compromiţătoare pentru un reputat medic anestezist de la Spitalul de Copii din Timişoara. Doctorul a fost prins de poliţişti cu un minor de 16 ani în maşină, sub un pod, în ipostaze intime. Medicul are dosar penal şi va trebui, cel mai probabil, să dea explicaţii şi conducerii spitalului.  

de Iulia Pop

la 30.01.2023 , 19:34

Medicul de 41 de ani l-ar fi cunoscut pe băiatul de 16 ani pe cea mai populară aplicaţie de dating din lume. Doctorul spune că adolescentul l-ar fi minţit că are peste 18 ani. Seara trecută, s-au întâlnit pe ascuns în maşină, sub podul peste calea ferată de la ieşirea din oraş. Agenţii care patrulau în zonă le-au stricat "distracţia".

Căsătorit cu doi copii, medicul s-a reprofilat

Andreia Jerdea - IPJ Timiș: Se aflau într-un autoturism parcat, prezenţa lor în acel loc fiind nejustificată. S-a stabilit că cei doi bărbaţi s-ar fi întâlnit cu scopul de a întreţine relaţii sexuale, fapte care însă nu s-a materializat.

Vezi și

Doctorul a primit iniţial o amendă de o mie de lei, pentru că băiatul are peste 16 ani, vârsta de consimţământ. Ulterior însă poliţiştii au deschis totuşi dosar penal pentru tentativă la act sexual cu minor.

Pe acelaşi subiect

Iulia Pop: Bărbatul lucra de ani buni în secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara şi este unul dintre cei mai apreciaţi medici. Reprezentanţii unităţii sanitare spun că vor analiza faptele şi cel mai probabil vor demara o anchetă internă.

Mihai Gafencu - Spitalul de Copii Timișoara: Lumea asta a-nnebunit în felul în care comportamentele noastre nu mai sunt supuse unor rigori. Ne-a uimit şi pe noi. Numele vehiculat este al unui coleg foarte bine pregătit.

Contactat de o echipă Observator, doctorul a negat toate acuzaţiile. Ba mai mult, susţine că nu are aplicaţii de dating. De altfel, medicul este căsătorit şi are copii.

Medic: Nu este absolut nimic adevărat. Nu ştiu ce vreţi să spuneţi. Eram acasă în jurul orei 21.00. Nu am întreţinut niciun raport, nimic. Nici nu ştiu de Tinder, nici n-am auzit de Tinder.

Băiatul de 16 ani a primit un avertisment scris.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Medicul care a încercat să facă sex cu un adolescent în maşină are soţie şi doi copii. Colegii sunt uimiți: "Lumea asta a înnebunit"