Video Maşină de poliţie spulberată de TIR la Vorona, în Botoşani. Cei doi agenţi, de 22 și 40 de ani, au fost aruncaţi la câţiva metri pe asfalt
Accident cumplit pe un drum judeţean din comuna Vorona, judeţul Botoşani. O autospecială de poliţie şi un TIR s-au ciocnit într-o intersecţie, iar în urma coliziunii cei doi agenţi din maşină, dar şi şoferul autocamionului au ajuns la spital. Autospeciala, care nu se afla în misiune, a ieşit de pe un drum fără prioritate, nu a oprit la semnul de stop, moment în care a lovit puternic TIR-ul. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!
"Doi poliţişti. Uitaţi, un poliţist acolo şi al doilea poliţist este aici jos", se aude un bărbat în timp ce filmează scenele teribile. Impactul a fost atât de puternic încât partea din faţă a maşinii de poliţie a fost spulberată, iar cei doi agenţi, de 22 și 40 de ani au fost aruncaţi la câţiva metri pe asfalt.
Poliţiştii nu se aflau în misiune la momentul accidentului
"Băieţii au pus frână, ei ziceau că nu au ţinut frânele. Şi TIR-ul a pus frână, probabil o fi avut viteză. Şi l-a întors. Uitaţi acolo. La cap, la picioare, deja intrau în şoc aici. Le-am pus pături, le-am adus aici. L-am ţinut conştient", spune o femeie.
"Erau întinşi pe jos. Stopul e pus la 5 metri de intersecţie, vă daţi seama. Şi când vii din colo, dacă ai puţină viteză ţi se pare că drumul e înainte", povesteşte un bărbat.
- Şofer oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă, în Constanţa
- Un tânăr de 26 de ani, oprit în trafic de poliţiştii din Constanţa cu focuri de armă. Credeau că furase maşina
- Pasiunea care poate să "prindă aripi". La 17 ani, Ştefan a luat primele lecţii de zbor la Aerodromul din Craiova...
- Cazul prostituatei ucisă şi ascunsă într-un depozit de fier vechi din Bragadiru, tot mai aproape de rezolvare....
- Tunelul de autostradă unic în România. E forat printr-un deal, are 1,3km, două galerii fiecare cu câte două...
În TIR se aflau două persoane, şoferul de 27 de ani şi un alt pasager. La faţa locului, au intervenit mai multe echipaje de salvare, care au acordat îngrijiri victimelor.
"Cei doi poliţişti prezentau multiple traumatisme, dintre care unul traumatism cranio cerebral acut cu comoţie cerebrală. Şoferul de tir prezenta şi el traumatism cranio-cerebral, contuzie coloană toracică. Toţi trei au fost preluaţi şi duşi la UPU pentru investigaţii", a declarat Bogdan Ursu, SJA Botoşani. "Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cei doi poliţişti sunt din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală numărul 1 Botoșani și se aflau în timpul serviciului", a declarat Delia Nenişcu, IPJ Botoşani.
Autorităţile fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰