Video EXCLUSIV. Medicii care l-au salvat pe "îngeraşul" Florin din centrele groazei. Avea 8 kg la 6 ani
Amenzi peste amenzi după ce imaginile revoltătoare din centrele pentru copii cu dizabilităţi din Mureş au devenit publice. Inspecţia Socială, DSP şi Protecţia Consumatorului şi Ministerul Sănătăţii au găsit condiţii groaznice, însă autorităţile locale responsabile susţin în continuare că nu e nimic greşit în ceea ce se întâmplă acolo. În exclusivitate pentru Observator, doi medici din Bucureşti, care au tratat un copil ţinut în centrele groazei, povestesc cum grija şi dragostea pot face diferenţa.
Îngrămădiţi în paturi mult prea mici şi uitaţi în spatele uşilor încuiate. Aşa îşi duc existenţa chinuită zeci de copii cu dizabilităţi în centrele nimănui. Într-unul din centrele groazei din Târgu Mureş a fost găsit şi Florin - un copil de şase ani. Îngroziţi de starea lui, cei da la Centrul de Resurse Juridice au propus să fie transferat la un spital din Capitală. "Îngeraş, bolnav, un copil foarte bolnav. Ştiţi câte kilograme avea când a venit aici? În jur de 8-9 kilograme, nu avea mai mult. A stat 29 de zile internat pe secţia Pediatrie 1, dar o mare parte din perioada asta in ATI pentru că a necesitat îngrijire în secţia de Terapia Intensivă", a declarat Liliana Creţu, medic pediatru.
În urma scandalului, mai multe instituţii au venit în control şi au dat amenzi
Grija şi dragostea au făcut diferenţa. În exclusivitate pentru Observator, medicii care l-au tratat povestesc cum i s-a îmbunătăţit starea în cele 9 luni petrecute în Bucureşti. "Cum arăta când a venit şi cum arăta când a venit? Din punctul meu de vedere, părea alt copil. Cu siguranţă îngrijirile pe care le-a primit aici, cel puţin comparativ au fost altfel, au fost mult mai bune. Am fost implicaţi foarte mulţi medici din spital în îngrijirea lui în încercarea de a ridica un pic calitatea vieţii. Cu toţii ne-am ataşat de el. Încă îl aştept la control. Am fost informat de condiţiile de acolo e neplăcut să ştii că se poate aşa ceva în astfel de centre", a declarat Gabriel Drăgan, medic chirurg.
În urma scandalului, mai multe instituţii au venit în control şi au dat amenzi. Autorităţile locale, însă, trăiesc într-o realitate paralelă. "Autorităţile locale din Mureş au făcut conferinţă de presă şi au zis că totul este bine merci. Nu ştiu ce au vizitat, parcă am fi in filme diferite", a declarat Emanuel Gabriel Botnariu, Președinte al Consiliului de Monitorizare. Pentru funcţionarea fără licenţă a centrului, Inspecţia Socială a dat o amendă uriaşă DGASPC Mureş: 320.000 de lei. "Trebuia să solicite o licenţă nouă, asta înseamnă o reorganizare", a declarat Cristian Răduț, director executiv AJPIS. "Se analizeză contestarea acesteia, este un drept legal al instituţiei noastre", a declarat Doru Constantin, purtător de cuvânt DGASPC Mureș.
Şi cei de la DSP au găsit mobilier învechit sau infltraţii şi mucegai. Au dat amenzi de 60.000 lei şi au suspendat activitatea spălătoriei. Iar Protecţia Consumatorului a închis două bucătării ale centrelor pe care le-a amendat cu câte 5.000 de lei. Dar problema de fond rămâne. În România, sunt 7.500 de minori cu dizabilităţi în grija protecţiei Copilului. În urma imaginilor revoltătoare din centrele din Târgu Mureş, Poliţia a deschis dosar penal pentru rele tratamente. Şi DIICOT face cercetări in rem pentru trafic de minori, rele tratamente şi abuz în serviciu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰