Galerie foto "Mă omule, ce ai făcut?" Prietenii lui Mihai, tânărul care s-a aruncat de la etajul 24 al unui bloc din Cluj, în stare de șoc
La doar 34 de ani, Mihai a ales moartea. Nimeni nu înțelege de ce tânărul cu “cea mai albastră privire” s-a aruncat în gol de la etajul 24 al unui bloc din Cluj.
Angajat al unei firme producătoare de aparatură medicală din Cluj-Napoca și originar din Satu Mare, Mihai s-a urcat sâmbătă la etajul 24 al blocului West City Tower de pe Calea Florești și a ales să își curme viața. Cei care îl cunoșteau spuneau despre el că era depresiv, însă nu s-au gândit nicio clipă că va recurge la acest gest fatal.
În stare de șoc după sinuciderea tânărului
Prietenii sunt în stare de șoc și nu înțeleg de ce tânărul a ales această soluție dramatică. „Un bărbat sensibil, vulnerabil și foarte greu încercat de viață”, „Mihai avea cele mai bune bancuri proaste, cea mai haioasă interpretare a genericului din ‘Sailor Moon’ și cea mai albastră privire pe care am avut privilegiul de-a o avea aproape”, au declarat apropiații, potrivit stiridecluj.ro.
Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare. „Dumnezeu să te ierte Mihai, ai plecat prea repede dintre noi! Sper sa bucuri acolo sus îngerii cu prezenta ta, energia și glumele tale, cum ai făcut-o cu noi!”, „Sa te ierte Dumnezeu, prieten drag!”, „Dumnezeu sa te ierte si sa-ti lumineze calea. Ramai in amintire mereu”, „Of vecine… cum ai plecat. Dumnezeu sa te odihneasca. Sper sa fi mai bine acolo.” , „Trebuia sa mergem la Disco in Mai însă nu am găsit timp pentru asta. Tu te-ai dus la Cei Drepți. Păcat de tine. Erai un băiat frumos cu suflet mare. Dumnezeu sa fie cu tine”, „Ma omule, ce ai facut! Dumnezeu sa te ierte!”, sunt doar câteva dintre mesaje.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰