Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locul din România pe care foarte puţini dintre noi îl ştiu: prima cale ferată construită în ţară şi peisaje ireale nu atrag mai mult de 10.000 de turişti anual

Unul dintre simbolurile Banatului Montan ni se dezvăluie în toată splendoarea sa. Calea ferată Oravița – Anina, monument istoric, supranumită și "Semeringul Bănățean" oferă o experiență aparte fiecărui turist, indiferent de anotimp. Din păcate, prea puţini sunt cei care ştiu de ea: într-o vară întreagă abia dacă se vând 10.0000 de bilete pe traseul pe care a circulat primul tren la noi în ţară. Dintre toate ţările învecinate, în România trenurile merg cel mai încet. Şi dacă tot abia ne târâim pe şine, să descoperim, măcar, peisajele demne de văzut pe fereastra vagonului, într-o nouă serie Observator: "Căile Fermecate Române".

de Iulia Pop

la 29.10.2022 , 20:21

Iulia Pop – reporter Observator: Intrăm în Gara Oraviţa, prima gara de pe teritoriul actual al României, construită în anul 1847, acum monument istoric, deşi n-ai zice. Era de altfel şi singura care avea ascensor ca să permită accesul din stradă către peron. Mult mai înalt. Mergem să ne luam bilet... Numai puţin să mă îmbrac.... ok, voiam doar două bilete...

  • Reporter: Trebuie să vă plătesc cu cardul.
  • Casieriţă: Nu, nu am. Numai cu bani.
  • Reporter: Și când vin turiştii la dumneavoastră ce faceţi?
  • Casieriţă: Îi trimit la bancomat.
  • Reporter: Şi străinii şi toţi?! Trebuie să ne mai luăm 10 lei de la maşina şi revin la dumneavoastră.

Cu biletele în buzunar – primele din zi vândute - îmi dau seama că suntem singurii turiști din gara Oravița, care așteptă singurul tren ce duce spre Anina. Trenul înseamnă... o locomotivă şi două vagoane de clasa a II-a, construite la 1914. Mi se spune că vagoanele sunt astfel meșterite încât să permită trecerea garniturii printr-o curbă mult mai strânsă decât cele de pe un traseu CFR obişnuit. E supranumit Semmeringul Bănățean și nu degeaba. Asemănările dintre calea ferată Anina-Oravița și Semmeringbahn din Austria sunt uluitoare. Vara sau la sfârșit de săptămână, trenul simbol al Banatului Montan e plin, îmi spun mândre gazdele noastre, șeful de tren și conductorul. Azi noi primim toată atenția lor.

Vezi și

Între timp, trenul a pornit agale pe calea ferată inaugurată la 1863, la numai trei decenii după prima cale ferată din lume, Liverpool-Manchester. Linia Anina Oraviţa a fost proiectată de specialiști austrieci şi muncită de pietrari italieni care practic, au străpuns stâncile cu dalta și târnăcopul, căci dinamita nu se inventase încă. Două ore durează străbaterea unuia dintre cele mai frumoase drumuri de fier pe care am călătorit vreodată: în cei 34 de kilometri trecem prin 14 tunele și pe 10 viaducte. O minune inginerească despre care am aflat că a fost la un pas să fie uitată. Când mina Anina s-a închis şi trenul cu cărbune nu s-a mai strecurat pe calea ferată îngustă, CFR a fost pe punctul să oprească şi traficul de călători: ruta nu era rentabilă.

Florin Ruzsa e șeful de tren. De 30 de ani, ştie pe de rost traseul. Şi ştie şi pe ce locuri e cel mai bine să stai. Nu apuc să fac poze pentru că intrăm în tunel. Peisajul se schimbă, începem ascensiunea. Sunt 21 de kilometri de tăieri în stâncă, iar pereții defileelor par să te prindă în strânsoare. E de înţeles de ce ferestrele vagoanelor nu se pot deschide. Şi mai are şeful de tren un obiect prețios. Ţignalul care de mai bine de un secol dă semnalul de plecare locomotivei. Pe aici, linia nu este electrificată, astfel că și locomotiva e aparte.

"Este o locomotivă de 1250 de cai putere, foarte puternică. De asta am şi ales să fiu mecanic de locomotivă pentru că eşti foarte fericit când vezi că ai adus atâţia oameni într-un loc unic", a declarat Emanuel Rundo - mecanic de locomotivă. Locomotiva e fabricată în anii '70 la Bucureşti, e diesel electrică şi e singura din România care poate circula pe ruta Oraviţa şi Anina. Din poveste în poveste prin peisajul de poveste, ajungem, fără să ne uitam nici măcar o dată la ceas la Anina, fost oraş minier. Aici e cea mai veche exploatare de huilă din România şi una dintre cele mai adânci mine din Europa - galeriile coboară până la cota minus 1.000 de metri. Suntem singuri în gară şi aici, dar mulțumiţi ca am bifat o experiență demnă de dat mai departe. La Observator.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Locul din România pe care foarte puţini dintre noi îl ştiu: prima cale ferată construită în ţară şi peisaje ireale nu atrag mai mult de 10.000 de turişti anual