Video Liderii Sportivilor şi Cocalarilor "alimentau" cu cocaină cluburile de fiţe din Capitală. Bebino, săltat de mascaţi şi dus la DIICOT
Mai mulţi traficanţi de cocaină care "alimentau" cluburile de fiţe din Capitală s-au trezit dis de dimineaţă cu mascaţii în case. Poliţiştii au făcut şase percheziţii în Bucureşti şi Călăraşi într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. În spatele grupării s-ar afla liderii a două clanuri interlope care fac legea în sectoarele 3 şi 4 din Capitală. Acum, interlopii sunt audiaţi la sediul DIICOT.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Mascaţii au făcut, în această dimineaţă, percheziţii la şase adrese din Bucureşti, dar şi din Călăraşi, într-un dosar penal deschis pentru trafic de droguri de mare risc. Vorbim, în principal de cocaină. În ultimele două luni, cei doi suspecţi, liderii unor clanuri importante din Bucureşti, ar fi intermediat mai multe vânzări de cocaină. Cel mai des, afacerile se derulau în cluburi din centrul Capitalei.
Bebino, liderul Clanului Sportivilor, a fost implicat în mai multe dosare aflate pe masa procurorilor. Rămâne de văzut dacă anchetatorii decid să-i reţină pe cei doi. Audierile sunt încă în desfăşurare.
Ce spune DIICOT
La data de 24.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Călărași, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2023 - ianuarie 2024, doi suspecți au comercializat, respectiv intermediat comercializarea unor cantități de cocaină (drog de mare risc), către consumatori din municipiul București. Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate este asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰