Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Legea Vânătorii": liber la vânat sute de urşi. Exemplar, filmat cum apare printre turişti, la pasul Bratocea

Parlamentarii dau liber la împuşcat aproape 500 de urşi în acest an. Au adoptat azi legea prin care creşte numărul exemplarelor care pot fi vânate. E prima masură luată după tragedia de săptămâna trecută, când o turistă a fost sfâşiată de un animal în Munţii Bucegi.

de Claudiu Loghin

la 15.07.2024 , 19:26

Noua lege prevede eliminarea a 426 de urşi bruni pe an, în scop de prevenţie, în loc de 140 cât era până acum. Alte 55 de exemplare sunt stabilite drept cotă de intervenție pentru combaterea atacurilor asupra persoanelor. "Avem între 7.400 şi 8.500 de urşi în România. Pornind de la acest număr minim s-a stabilit această cotă de prevenţie, cea mai mică din Europa. Cu siguranţă legea dacă va fi votată şi va fi pusă în practică va contribui semnificativ la reducerea riscurilor", a declarat Tanczos Barna, senator. "În cazul unui urs periculos care vine în localitate şi a fost alungat, se întoarce în localitatea respectivă, nu ai unde să îl relochezi. Atunci să putem să intervenim", a declarat Diana Buzoianu, deputat USR.

Incidente grave în ultima perioadă

Proiectul mai prevede că şi asociaţiile de vânători vor putea împuşca urşi în cotele stabilite. Pentru acest lucru vor putea primi între 300 şi 700 de euro, în funcţie de greutatea animalului. Până acum putea vâna doar personalul din direcţiile silvice care administrează pădurile din ţară. Până ca legea să intre în vigoare, în fiecare zi sunt observaţi urşi care coboară în localităţi din zonele montane sau sunt văzuţi pe drumuri - Transfăgărăşanul fiind cel mai des frecventat de animalele sălbatice.

Vezi și

Urşii nu se mai tem de nimic şi ajung până în curţile oamenilor, în căutare de hrană. Aşa s-a întâmplat şi noaptea trecută, în Buşteni. Astăzi, un alt exemplar a fost văzut în pasul Bratocea, de lângă Braşov, ieşind din pădure printre turişti. În pădurile din zona Braşov, relocarea urşilor problemă a început în urmă cu trei ani. De atunci au fost mutati 30 de ursi care coborau pe strazi şi puneau in pericol viata si bunurile turistilor şi localnicilor.

De multe ori, turiştii nu conştientizează pericolul şi se apropie foarte mult de animale, ca să le hrănească. Din acest motiv, luna trecută, un bărbat a fost la un pas să fie sfâşiat, pe Transfăgărăşan. Cel mai grav incident a avut loc săptămâna trecută,  când o tânără de 19 ani a fost omorâtă în Munţii Bucegi, în drumeţie. A fost târâtă într-o prăpastie chiar de sub ochii iubitului ei. În ultimele două decenii, 26 de oameni au fost ucişi de urşi şi aproape 300 au fost răniţi, potrivit ministrului Mediului.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Întrebarea zilei
Sunt pregătite autorităţile să facă faţă potopului care se abate peste România în acest weekend?
Observator » Evenimente » "Legea Vânătorii": liber la vânat sute de urşi. Exemplar, filmat cum apare printre turişti, la pasul Bratocea