Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video La un pas să lovească un autobuz, după ce a forţat culoarea verde, în Timişoara. Nervos, tot invididul a sărit la scandal

Din nou, hoţul strigă hoţul în trafic. Avem ziua şi conflictul, iar de această dată, exemplul negativ vine din Timişoara, unde şoferul unei maşini ar fi forţat culoarea verde a semaforului şi a fost cât pe ce să lovească un autobuz. În loc să-şi ceară scuze, individul a oprit maşina fix în mijlocul intersecţiei şi s-a dus să-i ceară el socoteală şoferului de autobuz. Imaginile le vedeţi chiar acum. 

de Iulia Pop

la 25.03.2025 , 17:32

Îmbrânceala are loc în plină zi, în ploaie, chiar în mijlocul unei intersecţii din Timişoara. Protagoniştii sunt doi şoferi - unul - conducătorul unui autobuz al transportului public, celălalt - un simplu participant la trafic. 

Incidentul s-a petrecut la o oră de vârf într-o intersecţie extrem de aglomerată. După o şicanare în trafic, n-a mai fost decât un pas până la vorbe grele şi îmbrânceli. Martorii au fost cei care au sărit să-i despartă, tot ei au povestit că şoferul autoturismului ar fi forţat culoarea verde a semaforului. A sărit la bătaie după ce aproape că a fost spulberat de autobuz. 

Obişnuit a devenit ca astfel de incidente să dea peste cap programul tuturor... de la simpli participanţi la trafic, la pasageri sau pietoni. 

Vezi și

"Noi, deocamdată, nu putem spune exact ce s-a întâmplat acolo, pentru că sunt organele abilitate care vor decide cine este vinovat. Vă spun doar că nu tolerăm un astfel de comportament. Şi chiar la sfârşitul lunii decembrie s-a organizat şi un curs de calificare profesională cu toţi şoferii şi cu toţii vatmanii societăţii de transport, tocmai în ideea de a evita astfel de evenimente", spune Cosmin Bradu, purtător de cuvânt STPT. 

Pe acelaşi subiect

De multe ori, chiar cei vinovaţi provoacă scandalul

Săptămâna trecută, în Cluj, un şofer şi-a ieşit complet din fire pentru că nu a fost lăsat să intre primul într-o intersecţie, deşi, culmea, chiar el era obligat să acorde prioritate. Cu copilul în maşină, bărbatul a sărit la bătaie şi a spart parbizul celui care conducea regulamentar. 

Şi tot în Cluj, un alt şofer a intrat... invers în sensul giratoriu, apoi a lovit intenţionat maşinile care nu i-au eliberat drumul.  

De anul trecut, orice comportament agresiv în trafic poate fi reclamat pe aplicaţia Ministerului de Interne. Şoferii pot depune şi probe video care să ajute la identificarea celor certaţi cu legea şi cu bunul simţ. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » La un pas să lovească un autobuz, după ce a forţat culoarea verde, în Timişoara. Nervos, tot invididul a sărit la scandal