Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Infractori căutați în Franța și Italia se piteau în București, în lada unei canapele și în șifonier

Surpriză pentru polițiștii bucureșteni, în timpul unor descinderi, joi dimineață, în Capitală. Mascații au găsit patru bărbați, condamnați pentru trafic de droguri și furt, dintre care doi se ascundeau în lada unei canapele și în șifonier. Indivizii aveau pe numele lor mandate europene de arestare emise în Franța și Italia.

de Veronica Micu

la 13.01.2022 , 22:45

Poliţiştii din București au depistat, joi dimineață, patru persoane, de 25, 33, 34 și respectiv 36 de ani. Doi dintre bărbați sunt condamnați definitiv pentru trafic de droguri și conducere fără permis, respectiv furt. Ceilalți doi se află sub efectul mandatelor europene de arestare, emise de autoritățile din Franța și Italia, urmând a fi prezentați magistraților.

Odată intrați în locuințe, mascații l-au găsit pe unul dintre bărbați ascuns în lada unei canapele, un altul pitindu-se în șifonier, conform DGPMB.

Redăm mai jos, integral, comunicatul Poliției Capitalei

Vezi și

"Joi, 13 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale, au depistat 4 persoane, de  25, 33, 34 și respectiv 36 de ani. Doi dintre bărbați sunt condamnați definitiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri și conducere fără permis, respectiv furt.

Celelalte două persoane depistate se află sub efectul mandatelor europene de arestare, emise de autoritățile din Franța și Italia, urmând a fi prezentați magistraților. La momentul în care s-a pătruns în locuințe, unul dintre bărbați a fost găsit ascuns în lada unei canapele, iar un altul în șifonier", se arată în informarea polițiștilor bucureșteni.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Infractori căutați în Franța și Italia se piteau în București, în lada unei canapele și în șifonier