Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Incendiu în Delta Văcăreşti. Focul stins nu oferă garanţia că pericolul a trecut: în lipsa măsurilor, vegetaţia se poate aprinde oricând

Din nou incendiu în Delta Văcăreşti. În mai puţin de două ore au ars 15 mii de metri pătraţi de vegetaţie. Totul în jur a fost acoperit de un nor gros de fum, iar locuitorii au fost avertizaţi prin mesaje Ro Alert să rămână în case. Zeci de pompieri s-au chinuit să stingă flăcările, iar circulaţia în zonă a fost oprită ore întregi. 

de Bogdan Dinu

la 05.04.2022 , 20:39

Incendiul din Delta Văcăreşti a izbucnit în jurul orei 13, iniţial pe o porţiune mică acoperită cu vegetaţie uscată. S-a extins rapid, însă. Vântul puternic nu a făcut decât să înteţească focul şi să îngreuneze munca pompierilor. "Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu 11 autospeciale de stingere cu apă şi spumă", a declarat Ioana Blănaru, ISU. 

Coloanele înalte de fum dens s-au văzut de la zeci de kilometri distanţă, iar oamenii din zonă au primit avertizare Ro Alert. "Se aude şi ambulanţa. Înseamnă că de aia trecea poliţia aşa, în grabă", comenta un trecător. "Altă minune de incendiu."

Incendiul din Delta Văcăreşti, stins după două ore

Vezi și

Focul a fost stins după aproape două ore, însă deocamdată nu a stabilit nimeni cauza oficială. Parcul Natural Văcăreşti se află în administraţia Primăriei Capitalei. Fostul şef al Gărzii de Mediu spune că, deşi nu este primul incendiu acolo, nimeni nu a luat vreo măsură. 

Pe acelaşi subiect

"Nu avem pază acolo, nu avem un gard care să limiteze accesul şi să poată fi controlat accesul respectiv. Nu avem nicio instalaţie care să ajute autospecialele de pompieri la stingerea incendiilor. Ne lăudăm cu ea, dar am rămas la stadiul de amenajare de bordei. Primăria Bucureşti abia a desemnat un om în fruntea unei viitoare administraţii care nu există", spune Octavian Berceanu, fost şef Garda de Mediu.

"Vom cerceta cauzele și vom face demersuri pentru suplimentarea pazei. ANPV e o structură recent înființată; suntem în procedură de angajări, inclusiv angajări de rangeri pentru parc", transmite conducerea Administraţiei Parcului Natural Văcăreşti.

Nu este prima oară când Delta Văcărești ia foc

Delta Văcărești arde aproape în fiecare an. Cel mai mare incendiu a fost în februarie 2020, cu o treime din suprafaţă afectată. În 2016, parcul natural, care se întinde pe 180 de hectare, a fost declarat arie protejată. Peste 100 de specii de specii de păsări, mamifere, amfibieni și reptile trăiesc aici, multe protejate de lege. 

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Incendiu în Delta Văcăreşti. Focul stins nu oferă garanţia că pericolul a trecut: în lipsa măsurilor, vegetaţia se poate aprinde oricând