Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Înălţarea Domnului 2023. Credincioşii au trăit cu mare emoţie sărbătoarea. Tradiţii vechi de sute de ani, păstrate cu sfinţenie în satele româneşti

Zi mare pentru creştinii ortodocşi. Înălţarea Domnului, prăznuită la 40 de zile după Înviere, a umplut bisericile de credincioşi. Ispasul, cum i se mai spune în popor, este ultima zi din an în care se vopsesc şi se împart ouă roşii. Tot azi, românii şi-au pomenit morţii şi şi-au cinstit eroii.

de Redactia Observator

la 25.05.2023 , 21:16

Credincioşii au trăit cu mare emoţie marea sărbătoare. Biserica Sfântul Nectarie din Iaşi a fost plină de Înălţare. La biserisci, la slujbe astăzi oamenii nu au venit oricum, ci pregătiţi cu astfel de coşuri cu jertfă. Aceste produse vor fi sfinţite. Toate au cozonac, ouă roşii, icoane pregătite. Odată ce aceste bunătăţi vor fi sfinţite, vor fi date apoi de pomană. "Ziua de Înălţare a rămas şi va rămâne pentru noi, românii, ca o zi de pomenire a tuturor eroilor neamului românesc. Înălţarea Domnului este, însă, şi un alt început pentru fiecare dintre noi", a declarat preotul Petru Lehaci, paroh la biserica "Sfântul Nectarie".

De Înălţare, superstiţiile sunt la loc de cinste

La Galaţi, oamenii au marcat dubla sărbătoare prin străbaterea unui traseu de un kilometru, de la Biserica "Înălţarea Domnului" spre Monumentul închinat Eroilor Neamului. "Este ridicarea noastră la iubirea pe care o arată aceşti copii cu florile în mână care cred în eroismul care face România mereu puternică", a declarat Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. "Să avem speranţa că Dumnezeu aşază lucrurile exact cum consideră el mai bine şi mai potrivit pentru fiecare dintre noi", a declarat Nicoleta Costea, profesoara.

Vezi și

Înălţarea Domnului sau Ispasul a scos la iveală, în mai multe sate din ţară, tradiţii vechi de sute de ani. La Groşi, în Maramureş, menta ţine relele departe de casă. Planta aromată se culege cu o zi înainte şi se pune pe treptele casei şi pe masă, lângă un colac. De Înălţare, superstiţiile sunt la loc de cinste: este interzis să împrumuţi sare şi foc pentru că ar aduce ghinion. Vitele sunt bătute, simbolic, cu leuştean ca să se îngraşe, iar pentru fermieri e ultima zi în care pot semăna, dacă vor o recoltă bogată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Înălţarea Domnului 2023. Credincioşii au trăit cu mare emoţie sărbătoarea. Tradiţii vechi de sute de ani, păstrate cu sfinţenie în satele româneşti