Foto Impact mortal între două vehicule în Argeş. Unul dintre şoferi a fost găsit fără viaţă, iar alte 4 persoane sunt rănite
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, vineri, în urma unui accident rutier produs în localitatea argeşeană Rociu.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. La faţa locului au intervenit o autospecială de intervenţie, o autospecială de descarcerare şi trei ambulanţe.
"Una dintre victime a fost găsită în stare gravă în unul dintre autoturisme. Alte patru persoane sunt evaluate de către echipajele SAJ şi sunt conştiente. Echipajele de pompieri asigură măsurile specifice de prevenire a incendiilor şi au lucrat pentru extragerea persoanei în stare gravă, care, din păcate, a fost declarată decedată", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Un şofer de 76 de ani a murit
"Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti, s-a stabilit că un bărbat de 76 de ani, din Călineşti, care conducea un autoturism pe DJ 703B, la pătrunderea în intersecţia cu DJ 503, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Slobozia. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto de 76 de ani şi rănirea altor patru persoane din celălalt autoturism", se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Conform aceleiaşi surse, şoferul de 40 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În acest caz va fi întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰