Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imagini dramatice la Perieți, unde un bărbat a încercat să se spânzure live, pe Facebook. Omul a fost salvat în ultima clipă de poliţişti

Mobilizare excepţională de forţe într-un sat din Olt. Un om a fost salvat de la moarte datorită promtitudinii şi implicării comunităţii şi autorităţilor locale. Bărbatul a vrut să se sinucidă în timpul unei transmisiuni live pe reţelele de socializare, dar a fost oprit la timp. Sătenii au alertat autorităţile şi au sărit în ajutorul lui fără să stea pe gânduri. 

de Redactia Observator

la 02.12.2021 , 13:56

Seara trecută, în jurul orei 18.00, bărbatul în vârstă de 50 de ani a intrat live pe Facebook. Era vizibil tulburat, însă nu și-a dezvăluit de la bun început intenția. După 15 minute de transmisiune în direct, și-a legat o funie în jurul gâtului și a încercat în felul acesta să își pună capăt zilelor, relatează reporterul Observator Cristina Oprea. Totul a fost văzut de vecini și apropiați, care au alertat autoritățile și le-au ghidat către locuința bărbatului.

Bărbatul ar fi mai încercat și în trecut să se sinucidă

Primii care au ajuns acolo au fost agenții de la Postul de Poliție Rurală din Perieți, Au sărit gardul, au pătruns în locuința bărbatului și au reușit să îl elibereze înainte de a fi prea târziu. A fost preluat apoi de o ambulanță și internat la Spitalul Județean de Urgență din Slatina, unde medicii au reușit să îl stabilizeze. Se va recupera fizic, însă rămâne sub observație și tratament pentru un episod depresiv sever și după ce a mărturisit în spital că a mai încerat în trecut să își pună capăt zilelor. 

Articolul continuă după reclamă

Ce spune IPJ Olt

Pe acelaşi subiect

"La data de 01 decembrie a.c., la ora 18:17, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Nicolae Titulescu, încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o rețea de socializare. Imediat, la fața locului, s-a deplasat o patrulă de poliție din cadrul  Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, care au identificat locuința bărbatului, iar agent șef principal Comănac Daniel a escaladat gardul și a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetățeni, care au sărit în ajutor, acesta a reușit să-l salveze. Ulterior a sosit și echipajul de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum și pentru internarea la Secția de Psihiatrie.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru a se stabili cauzele care au dus la acest eveniment.

Pe această cale, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt felicită intervenția colegilor noștrii,  Agent șef de poliție Comănac Daniel - șeful Postului de Poliție Nicolae Titulescu și Agent șef Iacob Alin - ajutor șef post al Postului de Poliție Șerbănești, care au dat dovadă de promptitudine și profesionalism pentru salvarea unei vieți omenești".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Imagini dramatice la Perieți, unde un bărbat a încercat să se spânzure live, pe Facebook. Omul a fost salvat în ultima clipă de poliţişti