Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Imagini cu momentul evacuării românilor din Kabul. MAE: Mai sunt 27 de cetățeni în Afganistan

16 români au părăsit Afganistanul noaptea trecută. Este ultima informaţie de la Ministerul de Externe care a activat celula de criză pentru a repatria conaţionalii blocaţi în Kabul. Acum, mai sunt 27 de români care urmează să fie readuşi în ţară.  

de Laurenţiu Rădulescu

la 17.08.2021 , 14:38

MAE anunţă că sunt în curs de finalizare procedurile necesare trimiterii unei aeronave a Forţelor Aeriene Române pentru a prelua românii aflaţi în Afganistan, la acest moment urmând a fi obţinută în foarte scurt timp şi ultima autorizaţie de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor.Conform ministerului, potrivit datelor actuale, la Kabul sunt 27 de români. 16 români au părăsit deja Afganistanul în cursul nopţii trecute.

”Împreună cu Ministerul Apărării şi Forţele Aeriene Române au fost parcurse în regim de urgenţă, pe parcursul zilei de ieri şi al nopţii, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetăţenilor români. Procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând a fi obţinută în foarte scurt timp şi ultima autorizaţie de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor”, a transmis MAE.

Conform MAE, În cursul nopţii de 16/17 august au părăsit Afganistan încă 16 cetăţeni români.

Vezi și

”De la momentul apelului MAE de ieri către cetăţenii români aflaţi încă în Afganistan şi care nu-şi notificaseră prezenţa, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezenţa a încă 7 cetăţeni români. În acest moment, conform evidenţelor MAE, mai sunt 27 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan”, a explicat ministerul.

Pe acelaşi subiect

Premierul Florin Cîţu a anunţat luni că 35 de cetăţeni români se află în Afganistan şi că a propus trimiterea unui avion care să îi aducă pe aceştia în ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis a dispus implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea cetăţenilor români din Afganistan, decizia fiind luată la propunerea premierului, a transmis apoi Administraţia Prezidenţială.

Ministerul de Externe a precizat luni că majoritatea celor 35 de cetăţeni români care se mai află în Afganistan sunt personal de securitate angajat de UNAMA, respectiv de o companie de profil.

Opt morți în busculadele de pe aeroportul din Kabul

Cel puţin opt oameni au murit pe aeroportul din Kabul, unii striviţi în busculade, alţii împuşcaţi de militarii americani care au încercat să menţină ordinea.

Preşedintele Joe Biden a recunoscut că nu se aştepta ca forţele afgane să cedeze atât de uşor. El a reafirmat, însă, că retragerea trupelor nu mai putea fi amânată.

Talibanii au pus din nou stăpânire pe Afganistan, după 20 de ani în care Statele Unite au cheltuit miliarde de dolari pentru a instaura democraţia în ţară. Palatul prezidenţial din Kabul a fost ocupat de fanaticii islamişti, în timp ce guvernele occidentale se străduiesc să-şi evacueze cetăţenii.

Știre în curs de actualizare

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Imagini cu momentul evacuării românilor din Kabul. MAE: Mai sunt 27 de cetățeni în Afganistan