Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Angajații CFR au obținut creșterea salariilor, după greva spontană care a creat haos în toată țara

A fost grevă spontană la CFR. Luni dimineaţa, peste 1.000 de angajați, din București, Brașov, Sighetul Marmației, Cluj, Arad, Craiova, au oprit lucrul nemulţumiţi de înghețarea salariilor de către guvernanţi, aruncând mersul trenurilor în haos.

de Redactia Observator

la 20.12.2021 , 17:36

UPDATE 17.25: Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat că au ajuns la o înțelegere cu sindicatele angajaţilor din domeniul feroviar. Părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluţie, creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022.

Peste 100 de trenuri au fost afectate de greva spontană de la CFR, iar activitatea a fost oprită în 54 de staţii, a afirmat directorul CFR, Ion Simu. Reprezentanţii CFR susţin că acest protest este ilegal şi vor sesiza organele de cercetare penală.

"Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din calea ferată. Discuţiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar şi pe situaţia creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată. Părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca şi soluţie creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022, în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat şi bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au precizat că au fost 261 de trenuri blocate care vor fi repuse în circulaţie, iar copiii de la Asociaţia Elevilor din Constanţa, aflaţi într-un tren în Săruleşti, au fost recuperaţi. 

Pe acelaşi subiect

UPDATE 16:00: 1.500 de angajaţi care se ocupă cu repararea locomotivelor au oprit lucrul şi cer mărirea salariilor cu 30%. Călătorii însă speră să ajungă la destinaţie, aşa că aşteaptă chiar şi de mai bine de trei ore în gară

Știre inițială: Oamenii se plâng şi că nu mai au bani suficienţi pentru cheltuielile de zi cu zi.

Greva CFR, declanşată de SCRL Brașov SA și a CFR SA

Greva CFR a fost declanșată de Societatea Comercială de Reparații Locomotive CFR - SCRL Brașov SA, filială a CFR Călători, care este în procedură de insolvență, transmit, mai multe trenuri fiind afectate, anunță, luni, CFR Călători.

Potrivit CFR Călători, protestul este o acțiune a angajaților de la SCRL Brașov SA și a CFR SA, ca urmare a prorogarii până la data de 1 ianaurie 2023, a legii 195/2020, privind Statutul Personalului Feroviar, legiferată prin OUG 130/17.12.2021.

„Societatea Comercială de Reparații Locomotive CFR – SCRL Brașov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvență care intră sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (dosar nr. 4249/62/2014* – termen 19.11.2019). Pentru CFR Călători SA, SCRL Brașov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură și realizează mentenanța curentă, reparații planificate și accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători. Pentru prestația efectuată de SCRL către CFR Călători plățile sunt efectuate la zi, nefiind înregistrate restanțe”, transmite CFR Călători.

Potrivit CFR Călători, personalul salariat aparținând SCRL are toate drepturile încasate la zi: salarii, bonuri de masă, etc.

Trenuri oprite în staţii 

CFR Călători anunță că pe raza regionalei Iași personalul aparținând CFR SA a oprit trenurile CFR Călători în stațiile Iași, Pașcani, Roman și Bacău cu semnalul pe culoarea roșie, fiind afectate trenurile 6002, 6461, 5603, 5401, 5432, 1541, 5402, 5461, 5415. De asemenea, acțiunea personalului aparținând CFR SA afectează circulația trenurilor și pe raza regionalelor București, Craiova, Galați.

În intervalul orar 9:00- 9:30 s-a reluat lucrul la SCRL Brașov în condiții normale. Protestul SCRL nu a afecat circulația trenurilor CFR Călători.

„În situația în care circulația trenurilor va fi afectată de continuarea protestului la CFR SA, pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, potrivit CFR Călători.

Peste 30 de trenuri sunt afectate de protestul spontan al ceferiștilor 

Trenurile afectate până la momentul prezent ca urmare a protestului spontan al personalului CFR SA de pe raza regionalelor Iași, București, Craiova, Galați, Cluj, Constanta, Galați: 6002, 6461, 5603, 5401, 1541, 5402, 5461, 5415, 1858, 5411, 1752, 8080, 8202, 8201,1884, 1660 , 1572, 1573, 1541 ,1655, 5014, 5106, 7571, 3085, 4103, 3074, 1734, 1832, 4020, 4451, 4703, 3073, 1831.

În Gara de Nord sunt anunțate întârzieri ale trenurilor ce trebuie să sosească ce ajung și la 130 de minute. Angajați ai CFR au inițiat o grevă spontană, nemulțumiți de faptul că legea statutului personalului feroviar nu se aplică și de faptul că salariile sunt mici.

Sute de minute întârziere pentru trenurile care ajung sau pleacă din Gara de Nord

Trenurile care ajung sau pleacă din Gara de Nord înregistrează luni întârzieri de sute de minute, pe fondul protestelor feroviarilor.

180 de minute de întârziere

Un tren Târgu Jiu – Bucureşti înregistrează o întârziere de aproape trei ore din cauza grevei spontane de la CFR, iar două trenuri care urmau să plece din Gara de Nord, către Aeroportul Henri Coandă, respectiv Constanţa, au întârzieri de câte 150 de minute fiecare.    

Cea mai mare întârziere la sosirea în Gara de Nord o are un tren de la Târgu Jiu, cu 180 de minute, urmat de trei trenuri, din Constanţa, Ploieşti Sud şi Braşov, cu câte 130 de minute fiecare. Alte trenuri care vin din Constanţa, Budapesta, Craiova, Galaţi, Suceava au întârzieri cuprinse între 30 şi 70 de minute. 

De asemenea, din cauza grevei, sunt afectate şi plecările unor trenuri din Gara de Nord. Astfel, întârzieri de câte 150 de minute le au un tren către Aeroportul Henri Coandă şi unul către Constanţa. Alte patru trenuri, care urmau să ajungă la Ruse, Suceava, Braşov, Aeroportul Henri Coandă, au întârzieri de 100 de minute fiecare. Întârzieri între 15 minute şi 50 de minute înregistrează şi trenuri către Ploieşti Sud, Iaşi, Aeroportul Henri Coandă, Piteşti, Craiova şi Constanţa.

CFR Călători a anunţat că luni a avut loc o acţiune a angajaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL) Braşov şi CFR SA, fiind oprite trenuri pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Iaşi.  CFR Călători a precizat că SCRL Braşov se află în insolvenţă, personalul acesteia fiind cu drepturile salariale la zi. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat, luni, despre greva spontană de la CFR, că toate companiile care ţin de transportul feroviar au nevoie de investiţii masive şi le-a cerut sindicatelor să respecte legea. Despre majorările cerute de angajaţii din sistem, Grindeanu a arătat că, dacă am mări cu 10% salariile în acest moment, doar cu rata inflaţiei, impactul este undeva la peste un miliard de lei, iar statutul feroviarului prevede o majorare şi mai mare de 40%. ”Vă spun sincer, în acest moment nu există aceste resurse, a spus Grindeanu.

Nemuţumiţi de îngheţarea salariilor

"Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să își mai asigure existența. Toate prețurile au crescut, facturile cresc, iar ei nu mai au cu ce să le plătească. Toți CFR-iștii sunt în unități între 8.00 și 10.00, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România. Peste tot, în UE, în 2021, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate o treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu s-a făcut nimic", a declarat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România pentru Digi 24.

Ministrul Transporturilor vrea proces de eficientizare economică în 2022

Din Gara de Nord nu a plecat niciun tren, luni, dimineața. Sunt deja întârzieri cuprinse între 5 și 30 de minute. Și trenul care pleacă spre Aeroportul Otopeni are întârzierede peste 20 de minute.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că a discutat cu directorii generali și economici de la CFR, pe date economice reale.

„Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR. Sunt deschis la dialog dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine”, spune Grindeanu despre cea ce le-a transmis, luni, sindicaliștilor de la CFR.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

cfr
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Angajații CFR au obținut creșterea salariilor, după greva spontană care a creat haos în toată țara