Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Greva profesorilor, ziua 3. Mii de dascăli au protestat astăzi la Iaşi: "E imposibil să ne descurcăm cu un salariu de 2.400 de lei"

Greva profesorilor. Este a treia zi de grevă generală în şcoli şi grădiniţe, iar dascălii sunt hotărâţi să nu cedeze. Efectele protestului se fac simţite şi pentru elevi şi părinţi: primul examen a fost deja amânat. Personalul din instituţiile de învăţământ ameninţă în continuare cu proteste de amploare. Azi, în Iaşi, s-au strâns mii de cadre didactice în faţa Prefecturii.

de Clara Mihociu

la 24.05.2023 , 13:44

Protestul din faţa Prefecturii din Iaşi a durat două ore. Vorbim despre 4.000 de cadre didactice, dar şi personal auxiliar din învăţământul preuniversitar care au luat parte la acest protest, cel mai mare de acest gen care a avut loc vreodată aici, ne spuneau organizatorii.

Dascălii cer salarii decente şi un statut al profesorilor

Au protestat paşnic, şi-au strigat oful, după care au plecat în marş pe Bulevardul Ştefan cel Mare. Au avut cu ei pancarte cu aceleaşi mesaje cu care ne-au obişnuit deja. Cer salarii decente în primul rând, dar şi un statut al profesorilor. Se simt nerespectaţi în momentul acesta, atât din punct de vedere al profesiei pe care o au, dar şi din punct de vedere financiar.

Vezi și

Ne spuneau că le este imposibil să se descurce cu un salariu de debutant de doar 2.400 de lei, bani care nu ajung nici măcar pentru cheltuielile uzuale de la o lună la alta, pe lângă faptul că aduc şi bani de acasă pentru materialele de care au nevoie pentru a-şi desfăşura orele de curs. Spuneau că nu va fi singurul astfel de protest dacă nu vor avea loc negocieri serioase şi nu le vor fi îndeplinite cerinţele. Vor avea loc noi proteste atât la Iaşi, la sfârşitul acestei luni, cât şi în alte locuri din ţară. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Evenimente » Greva profesorilor, ziua 3. Mii de dascăli au protestat astăzi la Iaşi: "E imposibil să ne descurcăm cu un salariu de 2.400 de lei"