Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Greva profesorilor. Cu o săptămână înainte de examenul de BAC, dascălii cer o mărire de 2.000 de lei şi anunţă: "Copiii pot să rămână acasă"

Profesorii continuă greva, în ciuda unui nou mesaj pe care l-au primit de la premier. Astăzi, de Ziua Învăţătorului, le-a transmis La mulţi ani şi i-a chemat la muncă. Răspunsul a fost negativ. Sindicaliştii cer guvernului să mărească mai întâi salariul cadrelor didactice debutante acum şi nu peste trei ani, cum scrie în Ordonanţa de urgenţă de săptămâna trecută. 

de Mădălina Chiţac

la 05.06.2023 , 19:42

Premierul a scris un mesaj lung pe pagina de Facebook a Guvernului, cu ocazia zilei învăţătorului. Nicolae Ciucă spune că a arătat respect şi deschidere la negocieri şi le cere profesorilor să revină la ore. 

Titi Hanghiuc, profesor de matematică: Deschidere şi respect. Respect înseamnă să informezi corect. Atunci când au dat OUG au chemat liderii la ora 15, le-au spus că vor mări salariile şi să vină cu răspunsul până la 19. Oamenii aceia nu au primit respect. Trebuiau ştie foarte clar ce conţine OUG. 

Începe a treia săptămână de grevă în şcoli

Vezi și

Titi Hanghiuc, profesor de matematică la Colegiul Economic Viilor, din Capitală, predă de 34 de ani şi câştigă 4.500 de lei în mână. Guvernul i-a mărit salariul cu 580 de lei. 

Pe acelaşi subiect

Reporter: Reveniţi la ore sau nu?

Titi Hanghiuc, profesor de matematică: Nu revenim la oră. Colegii mei sunt foarte hotărâţi să continue greva. Nu mi se pare corect cum suntem trataţi de guvernanţi. Am copii. Nu şi-au ales cariera didactică. Au zis că au experienţa părinţilor şi nu vor să fie în situaţia mea. 

Sindicaliştii cer Guvernului să mărească şi bugetul pentru Educaţie

Este o altă revendicare la care Cabinetul Ciucă nu a răspuns. În plus, profesorii nu sunt mulţumiţi nici de oferta salarială.

Ion Zoican, secretar general al FSLI: Ordonanţa respectivă a fost mai mult impusă. Deci nu am fost noi de acord cu ea. Am fi dorit o creştere mai substanţială. Cel puţin două mii de lei. Mâine greva continuă. Deci copiii pot să rămână acasă. 

Grevă care poate pune în pericol anul şcolar şi schimba calendarul examenelor.

Mădălina Chițac, reporter Observator: Bacalaureatul începe în acest an pe data de 12 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Apoi, prima probă scrisă are loc pe 26 iunie, cea la limba şi literatura română. Pe 27 iunie, elevii de clasa a 12-a vor susţine proba obligatorie a profilului, iar pe 28 iunie proba la alegere. Elevii care au încheiat clasa a 8-a vor susţine examenul pe 19 iunie, cu proba la limba română, iar proba la matematică va fi pe 21 iunie.

Peste 230.000 de elevi trebuie să dea examenele naţionale

Gloria, elevă în clasa a 12-a, e unul dintre ei. 

Gloria, elevă: Noi suntem o generaţie care am prins şi online, doi ani, am prins şi grevă. Este o foarte mare nebunie.  Mă gândesc... dau BAC-ul, nu dau BAC-ul. Cum îmi organizez? Am şi admitere. Se decalează şi admiterea?

Ada, elevă: Nu ni s-au încheiat mediile deocamdată. Dar am primit acea diplomă de absolvire a liceului. 

Eugen Ilea, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți: Sunt temeri în rândul părinţilor cu ceea ce se va întâmpla cu Evaluarea Naţională şi cu Bacalaureatul. Mai ales cu Bacalaureatul. Există acea temere că acei copii care îşi doresc un parcurs educaţional în afara statului nu vor putea să se înscrie. Ne-am dori ca mâine Ministerul Educaţiei să iasă şi să ne spună concret şi clar perioada şi calendarul examenelor. 

Sindicaliştii au anunţat că profesorii rămân în grevă până când guvenul trece în Ordonanţa de Urgenţă majorarea salariului pentru debutanţi la nivelul salariului mediu pe economie, adică aproape patru mii cinci sute de lei. Prevederea apare acum într-o anexă, în termen de trei ani. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Greva profesorilor. Cu o săptămână înainte de examenul de BAC, dascălii cer o mărire de 2.000 de lei şi anunţă: "Copiii pot să rămână acasă"